O zi pe Muntele Olimp

Parcul National Olimp a fost primul parc rezervatie naturala din Grecia, desemnat in anul 1938 special pentru a cuprinde legendarul munte Olimp si inscris pe listele UNESCO pentru bogatia speciilor de plante si animale, ca si rezervatie biologica.

Insa adevarata fascinatie a Olimpului nu sta in diversitatea lui biologica ci in zestrea lui culturala. Si asta pentru ca, in antichitate, Olimpul era considerat drept “casa zeilor olimpieni” pomenit in mai toate scrierile antice care au supravietuit timpului: in Iliada, Homer zice ca Olimpul se inalta mult deasupra tuturor celorlalti munti, si ca Zeus le vorbea oamenilor de pe “cel mai inalt varf de pe Olimpul cu mai multe varfuri”, ceea ce descrie perfect acest masivul muntos. Asta explica eterna dorinta a oamenilor de a ascede spre varfurile masivului, de a ajunge in “locul unde salajluiau zeii”.

Din punct de vedere topometric, masivul Olimpul are nenumarate varfuri (52 la numar) cu altitudinea maxima in varful Mytikas (2917m). Este al doilea varf muntos din Balcani, (ca si inaltime), dupa varful Musala din muntii Rila, Bulgaria.

Rezervatia naturala Muntele Olimp cuprinde o suprafata totala de 4000 mp si poate fi strabatuta pe mai multe trasee, bine marcate si intretinute.

Cel mai cunoscut traseu care urca pe muntele Olimp are marcajul E4 si porneste din Litochoro. Noi nu am avut nici o secunda intentia de a urca pe Mytikas cu copilul dupa noi. Daca eram in cuplu ar fi fost alta treaba, dar vacanta asta o planuisem altfel. Asa ca ne-am multumit sa ne facem planul sa urcam pana la Refugiul A (Spilios Agapitos), la 2100m.

Harta Masivului Olimp

Am pornit dimineata din Litochoro, urcand cu masina circa 19km pana la cabana Prionia (1100m). Alta varianta de a urca la Prionia ar fi fost prin Canionul Enipeas, de fapt acesta este traseul marcat cu E4 care pleaca din Litochoro. Insa cum trasul prin Canion se parcurge in 5-6 ore, iar noi nu aveam la dispozitie decat o zi pentru dus- intors Litochoro- Refugiul A, am preferat varianta de a urca la Prionia cu masina. La circa 5-7 km se afla Refugiul Stavros, foarte util pentru cei care urca prin Canion si ii prinde noaptea in padure. Noi l-am gasit plin ochi cu un grup de turisti care urcasera pana aici cu autocarul. Care autocar ne-a incurcat al naibii, pentru ca era execrabil parcat si abia ne-am putut strecura cu masina pe langa el.

Insa, dupa 7-8km, am gasit un indicator spre vechea manastire Agios Dionysios, asa ca ne-am abatut din drum ca sa mergem o vedem. Am lasat masina intr-o mica parcare si am coborat in Canion pana la manastire. Din pacate din manastire nu a mai ramas nimic, este intr-o avansata stare de ruina si asa mi-am explicat din ce cauza s-a construit noua manastire Agios Dionysios, langa Litochoro, pe care noi o vazusem cu cateva zile inainte. Manastirea de aici, din Canionul Enipeas, a fost construita in 1542 de catre un pustnic, care a trait intr-o pestera din apropiere. Am fost foarte curiosi sa mergem sa vedem pestera aceasta, numita Agio Spilaio (pestera Sfanta), asa ca am coborat adanc in Canion si am mers pe acelasi traseul E4, circa jumatate de ora. De fapt, am gasit aici niste privelisti care mi-au taiat respiratia, atat asupra raului Enipeas, cu multiple cascade si podete din lemn, dar si a vaii pe alocuri. Trebuie sa spun ca, daca in parcarea unde lasasem masina erau 35 de grade (la ora 10 jumatate dimineata), aici in Canion era o binecuvantata racoare, o liniste absoluta si un aer atat de inmiresmat incat mi-a parut foarte rau ca nu am avut la dispozitie mai mult timp ca sa strabatem tot Canionul. La pestera am ajuns urcand in final niste trepte sapate in piatra, pline de muschi si foarte alunecoase. Aici este o mica capela, unde am intrat si noi sa spunem o rugaciune si o pestera de unde izvoraste un izvor cu apa rece ca gheata. De aici ne-am umplut sticlele cu apa, am facut o poza de grup si ne-am intors inapoi in parcarea de la manastire, dupa alte 45 de minute de mers prin padure. Trebuie sa spun ca pana aici nu ne-am intalnit cu nimeni, insa in parcare am mai gasit cateva masini, probabil care urcasera sa vada manastirea.

Ruinele Manastirii Agios Dyonisios

curtea interioara a manastirii

In Canionul Enipeas

Raul Enipeas

troita in Canion

Cascadele din Canionul Enipeas

Agio Spilaio

Am plecat mai departe catre Prionia(1100m), unde am gasit o parcare arhiplina din care cauza a trebuit sa cautam mult si bine un amarat loc de parcare la cateva sute de metri bune in jos, de-a lungul drumului. Am mai zabovit nitel, pana am gasit niste bolovani zdraveni, pe care i-am plasat sub roti, sa nu avem surprize din cauza pantei destul de abrupta si apoi am pornit voiniceste la drum.

Prionia-1100m

Prionia am gasit-o super aglomerata, de-a dreptul sufocata de turisti, oricum nu intentionam sa ne oprim aici. Pe toate hartile turistice, traseul de aici pana la Refugiul A(2100m) este de 3 ore si este de dificultate medie. Citisem inainte si cateva review-uri despre urcus, care il dadeau insa cu dificultate mica, dar trebuie sa spun ca probabil persoanele care  le-au scris erau montaniarzi convinsi pentru ca mie traseul nu mi s-a parut usor. Nici foarte greu, dar nu pot gasi o comparatie cu traseele din muntii Romaniei. Pentru ca aici nu exista portiuni mai drepte ci se urca in continuu. Este adevarat ca exista balustrade si busteni si pietre care fixeaza traseul, dar pe mine una m-a toropit caldura si faptul ca, dupa 1800m, vegetatia se rareste si pietrele albe calcaroase care sclipesc in soare sunt foarte incomode pentru ochi. In plus am gasit atat lume pe traseu, intr-un contrast remarcabil cu pustietatea din Canionul Enipeas, asa ca tot timpul a trebuit sa fac loc ba celor care coborau ba celor mai grabiti, care ne depaseau. Am facut 3 popasuri, unul din ele intr-un loc amenajat cu banci din lemn, mancat biscuiti, baut apa si tras sufletul. Am facut in total 3 ore si jumatate, asa incat la refugiul A am ajuns in jur de ora 3 dupa-amiaza. 

Spre refugiul A

Si aici am gasit foarte multa lume, multi care urcasera la fel ca si noi, excursie si atat, dar si multi cu echipamente profi cu gand sa se avante mai departe. De la refugiul A se vad varfurile principale ale masivului (Skolio-2911m, Skala-2866m, Mytikas-1917m, Stefani-2905m, Ilias-2786m) intr-un mod de-a dreptul spectaculos. 

Varfurile din Masivul Olimp

Vf.Stefani

Am luat masa si l-am lasat pe R. sa se joace cu alti 2 copii de varsta lui pe care i-a gasit aici. Trebuie sa zic ca Refugiul A are un izvor, care, in verile secetoase seaca. Noi l-am gasit abia picurand, dar cu rabdare,am putut sa ne reumplem sticlele. Alta sursa de apa nu mai pe aici, citisem pe undeva ca la refugiile de mai sus, s-ar gasi apa imbuteliata lasata acolo pentru turisti, dar noi nu am avut nevoie pentru ca, dupa o ora de odihna, am plecat inapoi spre Prionia. Drumul inapoi l-am facut in 2 ore, pe anumite portiuni chiar alergand, ceea ce iar este incomparabil cu traseele de la noi, unde nu pe multe poti sa faci lucrul asta. Ne-am oprit la cascada de la cabana Prionia, sa ne racorim, spalam si sa bem apa, pentru ca pe cea din sticlele reumplute la Refugiul A o consumasem pe toata. Chiar daca ar parea imposibil, aici aglomeratia era si mai mare decat cu 4 ore mai inainte si chiar ma intrebam unde incapea puhoiul ala de omenire. Am gasit explicatia cand am coborat cativa zeci de metri inapoi in Canion si m-am intersectat cu grupuri grupuri de oameni, care se balaceau in micile lacuri de aici. Nu am zabovit, ne-am urcat in masina noastra, care abia se mai vedea din cauza prafului (ultimii 2 km de drum sunt neasfaltati) si ne-am intors in Litochoro, transpirati pana la piele si morti de oboseala, dupa o minunata zi plina petrecuta pe Muntele Olimp.

Cascada de la Prionia

Mic lac pe raul Enipeas

Cateva sfaturi: sa nu urcati aici vara, sau mai bine zis sa evitati intervalul 15 iunie-1 septembrie; este si aglomerat si ingrozitor de cald. Nu se poate urca pe Mytikas intr-o singura zi, va trebuie o noapte intermediara si va trebuie echipament mai profi pentru asta. Daca intentionati doar sa ajungeti la Refugiul A intr-o singura zi, atunci scoateti din ecuatie Canionul Enipeas, daca aveti mai multe zile este un mare pacat sa-l ratati, chiar si partial, pentru ca este de-a dreptul spectaculos si merita tot efortul!