Bali- pe drum, spre nord

Mengwi- Taman Ayun- Ulun Danu- Jatiluwih- Batukaru- Tabanan

Era penultima noastra zi in Bali, si ne-am aratat doritori sa mergem intr-o alta excursie, de data asta spre nordul insulei. La drum am plecat tot de dimineata si de data asta ne-am adunat numai 6 calatori temerari, restul preferand sa stea la plaja si sa se bucure de ocean si de sporturile nautice.

Politicosul Raka ne-a luat de la hotel tot dimineata devreme si prima oprire a fost Mengwi, un sat aflat la 18 km vest de Denpasar. Dar nu satul ne-a atras aici ci minunatul templu-gradina Pura Taman Ayun.

Istoria templului este destul de zbuciumata; a fost construit 1634, in timpul domniei primului Raja din Mengwi. Templul este inconjurat de un mare iaz si are o gradina care se intinde pe o suprafata de 4 ha, de aici si denumirea de Taman=gradina. Templul este un loc cu numeroase altare pentru venerarea mai multor zei dar si a stramosilor familiei regale. La fel ca toate templele balineze, si aici exista trei curti, cea de jos, sau exterioara, pentru cei umili, simbolizand lumea subterana, cea de mijloc, simbolizand lumea pamanteana si cea de sus, simbolizand lumea spirituala. Curtea din mijloc are numeroase altare dedicate numeroaselor zeitati care guverneaza alte temple din Bali. Scopul lor aici, a fost ca populatia regatului Mengwi sa se poata ruga zeilor lor aici, fara a mai fi nevoie sa se deplaseze la alte temple. In 1890 Raja din Mengwi a purtat un razboi cu Raja din Badung, iar in batalie, templul a fost aproape distrus. In 1911, odata cu intoarcerea familiei regale in provincie, templul a fost refacut si a devenit un loc de atractie pentru calatorii straini, inca in anii de dinaintea celui de al 2-a rezboi mondial, tocmai pentru ca se putea ajunge aici mult mai usor decat la alte temple balineze.

Mie mi-a placut la nebunie gradina plina cu pomi fructiferi: mangostan, rambutan, mango si durian si lacul acoperit cu flori de nuferi. Am remarcat si micile ateliere de pictura ale artistilor locali, unde predominau tablourile cu flori de lotus si nuferi.

Palatul Taman Ayun

atelier de pictura la Taman Ayun

Drumul nostru a continuat spre nord, pana la Ulun Danu. Pana aici se ajunge greu, urcand pe soseaua care face spirale stranse prin munti, printre plantatiile terasate de orez. Am remarcat ca aici plantatiile au luat locul junglei, care totusi se intinde pe kilometri intregi de jur imprejur. Aici sunt inaltimile Bedugul, aflate la 1300 m deasupra nivelului marii, precum si lacul Bratan, un lac care a umplut vechiul crater al vulcanului Catur. Aici, in mijlocul acestui loc, pe un promotoriu stancos, se afla cel mai fotografiat templu din Bali- Pura Ulun Danu.  

Este inchinat zeitei Dewu Danu, zeita lacului Bedugul si ajungand pana aici am realizat importanta covarsitoare a acestui lac pentru locuitorii din imprejurimi. Lacul este sursa lor de apa potabila, de consum casnic si de irigatii, practic toate fermele din regiune de aici isi trag apa necesara vietii. Cu atat mai mult cu cat noi am nimerit aici in timpul unei ceremonii publice, cu rugaciuni si incantatii pentru a aduce ploaia. Raka ne-a spus ca nu mai plouase de mult in zona, lacul fiind la un nivel minim istoric, pana si templul de pe promotoriu fiind acum legat de uscat datorita scaderii nivelului apei.

Si a trebuit sa respectam ceremonia cu incantatiile ei, pentru ca si Raka a intrat in templu pentru a canta si a se legana cot la cot cu ceilalti credinciosi hindusi, in ruga lor pentru ploaie. Am fost foarte curioasa, asa ca m-am catarat pe zidul exterior al templului de pe malul lacului si am facut cateva poze, dar probabil ca asta nu a incantat-o deloc pe zeita pentru ca era sa-mi rup un picior in cadere. La iesire, pe treptele de la prima poarta, am gasit o mireasa foarte frumoasa si un fotograf care se lupta zadarnic sa-i smulga un zambet. Am fotografiat-o si eu si asta a facut-o sa zambeasca si sa-mi faca cu mana, iar mie mi-a parut rau ca nu am stiu sa-i zic “casa de piatra” in balineza.  

Templul Ulun Danu

incantatii pentru ploaie

Intr-un final am plecat mai departe prin munti, pe soseaua in serpentine. Soferul nostru claxona intr-una si tarziu mi-am dat seama ca numai asa putea sa-si semnalizeze pozitia celor care veneau din sens opus, pentru ca in curbe, efectiv nu se putea trece decat cate o masina odata. Am oprit la un moment dat sa dam de mancare la niste maimute obraznice care blocau soseaua, sperand ca asa se vor lasa convinse sa se dea la o parte. Maimutele ne-a mancat toti biscuitii si ne-au baut toata apa, direct din sticla, fara sa ne supere prea tare si odata satule s-au ascuns repede in padure.

Raka ne-a zis ca vom merge spre satul Jatiluwih, loc unde se aflau cele mai spectaculoase terase plantate cu orez din Bali. Insa, pe masura ce urcam muntele, cerul a devenit negru ca smoala si a inceput o ploaie adevarat ca la ecuator, de nu se vedea nici la 1 metru distanta. Nu a fost chip de mers mai departe, a trebuit sa oprim microbuzul si sa asteptam sa treaca ploaia, concluzionand ca incantatiile de templu chiar au functionat si inca intr-un timp record. 

padurea cu mainute

terase cu orez la Jatiluwih

Dupa jumatate de ora am putut pleca mai departe, insa nu am putut iesi din masina pentru poze pentru ca drumul se transformase intr-un adevarat torent de munte, care ajungea pana la jumatatea rotilor masinii. Ne-a luat o ora sa ajungem la Batukaru, un sat situat la poalele vulcanului Batukaru (2278m).

Iar aici finalmente am putut sa parasim microbuzul, chiar daca inca mai ploua putin. Raka ne-a surprins pentru ca si-a deschis portbagajul si a scos de acolo umbrele pentru toata lumea.

Atractia de aici este Templul Pura Luhur Batukaru-numit si templul din padure.

Este templul care mi-a placut cel mai mult din toate pe care le-am vazut in Bali si bineinteles ca a trebuit sa-l vizitez ultimul.

A fost construit in secolul 11 si este efectiv o insiruire de trepte si altare in mijlocul padurii ecuatoriale de la poalele vulcanului. Fiecare altar, statuie, poarta, pavilion de aici este o mica bijuterie de o rara frumusete, totul intr-un décor luxuriant si salbatic. Efectiv ramasa fara cuvinte, nu am mai piridit facand zeci de poze, minunandu-ma de frumusetea din jur.

Templul Batukaru 

Aici ne-a prins inserarea, asa ca drumul de intoarcere, trecand prin orasul Tabanan, ne-a parut extrem de lung, cu atat mai mult cu cat era deja intuneric bezna.

Am ajuns la hotel din nou seara tarziu, la timp insa pentru cina si ne-am consolat oboseala calatoriei cu un dans pe muzica orchestrei de la hotel si cu gandul ca a doua zi era o zi de plaja full.

Bali- o zi in centrul insulei

Celuk- Mas- Pura Tirta Empul- Kintamani-vulcanul Batur-Pura Besakih- Semara Pura

Asteptasem cu multa nerabdare aceasta zi. Era ziua cand agentia din Bali a organizat catorva doritori o excursie in centrul si estul insulei. Dimineata devreme, Raka ne-a preluat de la hotel si ne-a dat intinerarul excursiei. Vazand harta cu locurile de vizitat incercuite, am stiu pe loc ca ne astepta o zi lunga si probabil fara opriri pentru masa pe traseu, asa ca am dat fuga pana la market-ul din fata hotelului de unde am cumparat cateva gustari (biscuiti, stiksuri si alte cateva chestii de rontait) care ne-au prins tare bine. Ziua a fost intr-adevar plina iar la hotel inapoi am ajuns undeva in jur de 10 noaptea. Multe persoane care initial se anuntasera dornici de excursie, cand au vazut traseul plin, au preferat sa renunte si sa stea la plaja, dar pentru noi, excursia asta a fost intr-adevar deosebita, pentru ca am reusit sa vedem un Bali mai real si mai veritabil decat cel frumos ambalat si vandut ca si pachet turistic.

Asadar am plecat de la hotel la ora 9 si ne-a indreptat prin traficul la fel de oribil, catre Celuk- centrul argintarilor si bijutierilor din Bali.

Nu a fost timp sa oprim nicaieri pana la Celuk, doar am traversat Batubulan, un sat care se intinde pe aproape 2 km si special prin multimea magazinelor care vand sculpturi in piatra. Reprezinta tot felul de personaje din cultura balineza: dragoni, zeite, demoni si eroi si sunt vandute apoi templelor din toata insula ba chiar si localnicilor mai instariti care le folosesc la decorarea templelor domestice, sau proprietarilor de hoteluri si restaurante. Comertul este infloritor in Batubulan, mai ales ca si multi turisti opresc aici pentru a cumpara diverse figurine sculptate in piatra.

Prima noastra oprire a fost la Celuk, un mic sat care a devenit centru artei prelucrarii metalelor si pietrelor pretioase in insula. Si prin urmare, si oamenii care detin atelierele de bijuterii de aici sunt oameni instariti, cu case frumoase si cu gradini de vis. Sunt nenumarate ateliere de bijuterii in Celuk dar putine totusi primesc vizitatori in numar mare. Am vizitat si noi unul din acestea, care avea o expozitie de prezentare chiar la intrare, unde totusi nu aveau expuse cele mai pretioase lucruri. M-a impresionat gradina superba decorata functional cu diverse piese din argint(pana si cuiele care legau scandurile de la poduri erau mici piese din argint minunat lucrate), apoi atelierele unde am vazut live cum un grup de 20-30 de oameni lucrau metalele pretioase si unde(cel putin asa mi s-a parut mie) securitatea nu era cine stie ce, si mai apoi marele magazin unde erau expuse nu numai bijuterii superbe din aur, argint, platina, pietre pretioase, perle, fildes, jad sau onix, ci si diferite piese de mobilier, vesela sau diverse decoratiuni, minunat decorate si lucrate manual si incrustate cu pietre pretioase. Preturile aici erau fixe si nu erau deloc mici, dar era unul din putinele locuri unde se acceptau carduri de credit, asa ca nu am rezistat tentatiei si mi-am cumparat un inel din argint sub forma de coral marin, minunat lucrat si cu totul deosebit.

Am parasit Celuk cu oaresce parere de rau, admirand casele pierdute prin marile gradini minunat aranjate si ingrijite si ne-am indreptat catre Mas, pe drumul catre Ubud.

Magazinul de bijuterii din Celuk

Mas este un satuc mult mai mic si mult mai sarac decat Celuk. Ocupatia locuitorilor de aici sunt sculptatul si prelucratul lemnului. Aici ne-am oprit la un astfel de atelier care avea si un ditamai magazin de prezentare. Ni s-au aratat esentele de lemn de santal, tec, bambus, abanos si radacina de mangrove. Am fost sincer impresionata cand am vazut ce pot face oamenii aceia dintr-o bucata de lemn, cu o unealta simpla din fier si putin smirghel sau lac. Adevarate statui din lemn, masti, mobila sculptata si diferite obiecte de décor. Aici am aflat ca exista peste 1500 de specii de bambus in Bali si ca bambusul poate sa creasca pana la o inaltime de 35 metri intr-un singur sezon. Exista si o conferinta a bambusului care are loc anual in Bali, dar nu am fost curioasa sa aflu ce se dezbate la aceasta conferinta. Cert este ca oamenii aceia mi-am parut foarte mandri de meseria lor pe care o executau la fel cum invatasera de la parintii lor.Erau atat de multe lucruri frumoase acolo dar din pacate voluminoase si greu de transportat, asa incat nu m-am putut hotara sa cumpar nimic.

Drumul nostru a continuat spre Ubud, al doilea mare oras al Bali-ului, dupa Denpasar. Nu am intrat insa in Ubud pentru ca nu ne-ar fi ajuns nici macar 2-3 zile sa vizitam tot ce are de oferit. Ma multumesc doar sa spun ca Ubud-ul este centrul artistic al Bali-ului, al artizanatelor de materiale, haine, pictura, sculptura, centru de muzica traditionala si dans si multe altele.

Noi insa am mers mai departe si ne-am oprit la templul Pura Tirta Empul.

Este si el unul din cele 7 temple sacre ale Bali-ului si noi l-am gasit plin de pelerini. Exista o legenda care spune ca in jurul anului 1000 e.n. (mai exact in 962) a fost gasita aici o piatra inscriptionata ntr-o scriere veche. Oamenii au considerat piatra drept sacra si an de an, in timpul lunii pline din luna a 4-a balineza (septembrie-octombrie, dupa calendarul nostru), localnicii obisnuiesc sa “imbaieze” piatra in izvorul de la acest templu in timpul unui adevarat ritual efectuat pentru “curatare” spirituala dar si pur si simplu pentru igiena corporala. In jurul anului 1900, s-a reusit descifrarea scrierilor de pe piatra, care povesteau exact ritualul de imbaiere, ceea ce satenii faceau deja de aproape 1000 de ani. Despre templul Pura Tirta Empul (apa care bolboroseste) localnicii cred ca a fost creeat de insusi zeul Indra care a coborat pe pamant ca sa creeze elixirul vietii vesnice ca sa-si invie razboinicii sai morti. Templul este o insiruire de bazine, iar locul principal de imbaiere a fost construit in sec.10 si se spune ca apele de aici au proprietati curative. Fiecare bazin are o alta functionalitate iar imbaierea aici se face numai respectand anumite ritaluri. Bazinele sunt alimentate dintr-o singura sursa, un mare bazin de unde, de sub un pat de alge, izvoraste apa despre care se zice ca are proprietati miraculoase. Nu stiu daca s-au facut studii despre proprietatile apei de aici, dar cert este ca am vazut o armata de oameni, din foarte multe tari, care separat pe sexe si varste, stateau la coada la imbaierea ritualica. Cred ca conditia este sa fii totusi budist, pentru toti spuneau incantatii, mister pentru profani ca noi. Imbaierea se face pentru barbati imbracati doar in niste pantaloni care seamana cu izmenele iar pentru femei imbracate cu un fel de haina lunga care le acoperea dar le lasa umerii goi. Dupa rugaciunea ritualica, intrau in bazin, si se postau sub sursa de apa care le cadea pur si simplu in cap si stateau asa minute in sir. Nu mai spun ca apa era rece ca gheata si nimeni, nici cel care statea sub izvor si nici cei care asteptau cuminti la coada, in apa pana la brau, nu scoteau nici un sunet.

Eu am avut tupeul sa fac echilibristica pe marginea unui bazin ca sa ajung la sursa de apa si sa pun putin intr-o sticla de plastic. Eram doar curioasa sa o gust. Cert este ca japonezul care statea stoic sub jetul de apa m-a privit ingaduitor si s-a dat putin intr-o parte ca sa pot sa-mi umplu sticla. I-am spus “Arigato” impreunandu-mi mainile si inclinandu-ma respectuos, si m-a salutat si el. In urma mea, in drum spre iesire, am vazut si alti temerari non-budisti care incercau sa-mi imite exemplul, dar nu am stat sa vad ce succes au avut, pentru ca eram curioasa sa gust apa. Era intr-adevar foarte buna la gust si impresie sau nu, am avut o stare energetica foarte buna pentru tot restul zilei.

Dupa experienta minunata de la templul Tirta Empul, drumul nostru a continuat spre nord, spre satul Kintamani. In drum ne-am oprit pentru un scurt popas, intr-o gradina cu mirodenii. O experienta unica, pentru ca aici am vazut plantatii de ginseng, ceai verde, lemon grass, ghimpir, scortisoara, vanilie si mai ales cacao si cafea. Am vazut cafeaua cum se prepara in mai multe stadii si mai ales am avut ocazia sa vedem celebra maimutica civeta, animal nocturn de altfel, care mananca boabe de cafea, iar enzimele din stomacul ei “imbalsameaza” boabele intr-un fel unic. Defecate apoi, boabele sunt adunate cu grija, si prelucrate in ceea ce se numeste “kopi luwak”, una dintre cele mai scumpe si gustease cafele din lume. Am stat aici sa degustam mai multe feluri de ceaiuri, cacao si celebra cafea (doar sa spun ca 1kg din cafeaua asta costa 800 usd), apoi am cumparat tot ce am poftit din magazinasul fermei, adica ceaiuri, vanilie, cacao si cafea bio.

maimutica civita

Kintamani se afla la o altitudine de 1200m iar aerul de aici este extrem de curat si persista o minunata racoare, foarte diferita fata de aerul inabusitor, fierbinte si umed din restul insulei.

Aici, la poalele vulcanului Batur (1717m), a luat nastere o foarte infloritoare afacere de escalada si catarare, pentru ca vulcanul, activ dealtfel, este cam singurul care este practicabil si nu e prea inalt. Se obisnuieste ca calatorii temerari sa pleace de aici pe la ora 2 noaptea iar escalada dureaza in medie 4 ore, asa ca la rasaritul soarelui, in jur de ora 6, sa afla pe varful vulcanului, langa crater. Rasaritul soarelui vazut de aici fiind o feerie rar intalnita. Se recomanda totusi ca catararea sa se faca in grup organizat si cu ghid si mai ales calatorii sa aibe echipament adecvat. Mie mi-au ars talpile sa facem si noi excursia asta, dar din pacate nu a fost deloc timp pentru asa ceva, iar una din doamnele din grupul nostru m-a consolat spunandu-mi ca “lasa Dana, te mai intorci tu pe aici si primul lucru pe care ai sa-l faci va fi sa escaladezi vulcanul”. Asa ca m-am multumit cu mai multe poze, cu vulcanii Batur si Abang (2153m) pe fundal. Mai trebuie sa spun ca aici este si lacul Batur, lacurile de munte din Bali avand o importanta cruciala pentru insula, deoarece aduna apa de la ploile ecuatoriale, care se scurge de pe versantii muntosi astfel incat insula nu se inunda niciodata, asa cum se intampla in Jawa sau mai rau in Thailanda, de exemplu, iar in timpul sezoanelor secetoase, apa de aici serveste pentru consum dar si pentru irigatiile din agricultura, un sistem ingenios de mici canale impanzind insula. Si mai trebuie sa spun ca, sus pe munte, cam la distanta de 1 ora de mers pe jos, se afla si templul Kintamani, foarte vizitat dealtfel, dar nici pentru el nu a fost timp, asa ca am pornit din nou la drum, spre principala noastra destinatie din aceea zi.

Vulcanul Batur

Lacul Batur

Pura Besakih sau Mother Temple of Besakih cum o sa-l gasiti pe hartile turistice este unul din simbolurile Bali-ului. Numele lui este asociat cu Gunung Agung, spiritul muntelui Agung, cel mai inalt vulcan al insulei( 3142m), la poalele cui se afla templul. Legenda zice ca zeitatile au facut muntii pentru tronurile lor, iar aici au plasat cel mai inalt varf. Drept urmare toate templele din Bali au un altar dedicat lui Gunung Agung si chiar si ofrandele zilnice au forma de munte in semn de admiratie si venerare a acestui munte considerat sfant.

Templul mama Besakih a luat nastere in sec.8 si legenda spune ca aici, ingropat sub prima terasa a templului zac 5 metale/lucruri pretioase (aur, argint, cupru, diamant si platina) jertfa unui calugar pelerin care a ‘prevestit’ ca astfel templul va fi protejat. Legenda sau nu, templul a supravietuit si timp de 1000 de ani aici s-au construit peste 30 de temple publice cu peste sute de altare. O eruptie a vulcanului Agung a aruncat pe versantii muntelui o coloana de 7 km de lava, distrugand totul in cale, dar, ca prin minune, templul Besakih a fost ocolit, ceea ce a intarit legenda cum ca atata vreme cat sub templu raman ingropate metalele rare, templul va supravietui.

Complexul este o imensitate intinsa pe mai bine de 500.000mp. De la terasa de la baza se urca pe multe trepte spre portile ritualice. Dar non-hindusii nu pot urca pe aici ci sunt indrumati sa urce scarile periferice, care duc in acelasi loc. Le-am urcat si noi, nu inainte de la lua de la intrare nelipsitul sarong, pana la templul ultim, cel mai inalt numit Pura Penataran Agung. Inauntru, dupa mai multe randuri de porti, se afla o curte interioara cu trei altare dedicate zeitatii supreme tridimensionale: Brahma, Vishnu si Shiva. Vizitatorii nu sunt admisi in aceste altare dar curtea interioara este accesibila si se poate fotografia, cu conditia ca in acel moment sa nu existe o ceremonie in curs. Am aflat ca, in timpul festivalelor, altarele sunt decorata in trei culori considerate sacre: rosu- simbolizand lava vulcanului asociata cu Brahma creatorul, albul simbolizand lumina asociata cu Vishnu protectorul si negrul- simbolizand si abisul apei si adancul pamantului, asociate lui Shiva distrugatorul, aceasta din urma fiind distrugerea pentru o noua renastere.  

Vizitarea complexului este extrem de obositoare, pe de o parte din cauza nenumaratelor scari, pe de alta parte din cauza distantelor mari dintre altare si temple. Deoarece vizita noastra se prelungea, aici ne-a prins asfintitul dar si o ploaie care ne-a facut sa alergam la propriu inapoi la microbuz si care ne-a obligat sa renuntam la obisnuitul popas pentru toaleta si suveniruri.

Complexul Besakih

Terasa de jos de la Besakih

Doamnele din Romania pe terasa superioara de la Besakih

cele 3 altare supreme

Destinatia finala a zilei a fost Semara Pura, sau KlungKung. Este un oras care are un loc special in istoria si cultura insulei Bali. De aici din fostul regat KlungKung a pornit stilul muzical, teatrul si dansul traditional balinez de astazi. Capitala regatului a fost mutata la Semarapura in 1710 si atunci s-a construit aici palatul regal, care insa a fost distrus din temelii in timpul puputan-ului (luptei) din 1908 de catre olandezi. Din vechiul complex regal a ramas poarta principala care acum se afla in complexul Taman Gili, care cuprinde o gradina superba, pavilionul Kerta Gosa, pe tavanul careia sunt pictate scene din Mahabharata, pavilionul plutitor Bale Kambang, construit in mijlocul lacului ca loc de recreere pentru familia regala, precum si pavilionul central care cuprinde un mic muzeu si un punct de informare turistica. Cand Indonezia afost declarata republica, in 1945, regele local si-a pierdut puterea administrativa, dar totusi familiei regale i-a ramas o avere considerabila pentru a construi chiar vis-à-vis un nou palat, regele avand acum doar puteri onorifice, ca toti alti regi locali din insulele indoneziene.

pavilionul plutitor

Excursia noastra s-a terminat exact asa cum prevazusem, in jur de ora 10 seara, cand am ajuns inapoi la hotelul nostru din Benoa, morti de foame si oboseala. Un dus, cina la lumina lumanarilor si pe fundalul orchestrei de la hotel si putin inot in piscina luminata feeric m-au pus pe picioare numai bine pentru o noua excursie, in ziua urmatoare…