Manastirea Roussanou

Inca de cand am ajuns in Kalambaka, de la receptia hotelului ni s-a dat o harta a tuturor manastirilor, precum si orarul lor de functionare. Si pentru ca era o zi de marti iar a doua zi singura manastire care urma sa fie inchisa era Roussanou, am decis sa o vizitam pe aceasta prima, pentru ca planul nostru era sa apucam ca in 2 zile sa le vizitam pe toate cele 6 deschise publicului.

Deci, orarul de functionare al manastirii Roussanou este:

-in perioada 01.04-31.10- de luni, pana vineri intre orele 9-18

-in perioada 01.11-31.03- de luni pana vineri intre orele 9-14

Miercurea inchis.

Din Kalambaka exista sosea asfaltata care duce pana la manastiri, asa ca nu se poate spune ca accesul nu este facil, dar exista totodata si o carare neasfaltata pentru drumetii mai cutezatori, care se incumeta sa urce sus pe stanci, cu rucsacii in spate, care iese in preajma manastirii Sfanta Treime.

Noi am pornit cu masina pe soseaua asfaltata, in jur de ora 2, dupa ce lasasem bagajele la hotel. Pe o caldura mare care nu s-a potolit indiferent cat se sus am urcat.

Natural ca soseaua nu poate sa urce in nici un caz pana la nici una din manastiri. La un moment dat, trebuie sa lasi masina in una din scobiturile pe care le face soseauna in peretele stancilor, sau in una din cele cateva parcari amenajate si sa pornesti mai departe pe jos.

La Roussanou nu se ajunge greu. E adevarat ca sunt cateva zeci bune de scari, nu le-am numarat, dar nu mi-au dat nici prea multa osteneala nici bataie de cap. Rares era oricum cu mult in fata noastra tot timpul si in entuziastmul lui de copil de 6 ani, ne tot indemna sa ne miscam mai repede. Si am mai avut un mic avantaj pentru ca am urcat pe canicula de dupa pranz; relativ putini calatori indraznesc sa infrunte scarile pe caldura, marea lor majoritate urcand ori dimineata, ori dupa amiaza tarziu, aproape de inchidere.

Nu am avut ghid in nici una din vizite. Mi-am cumparat din Kalambaka insa o carte despre manastiri, tiparita in limba romana, care m-a ajutat sa inteleg ceea ce vedeam, si din cuprinsul careia o sa povestesc mai departe.

Asa am aflat ca istoria manastirea Roussanou se pierde efectiv in cateva legende, pentru ca atat data cand a fost ridicata cat si anul exact nu se cunosc. Se zice ca numele si-l trage de la un calugar care se numea Russanos, care se numea asa pentru ca provenea din satul Rosana. Alta legenda zice ca manastirea a fost zidita in anul 1288 de catre doi calugari. Este insa sigur ca in anul 1545 manastirea era atestata in inscrisurile care se pastreaza la Megalo Meteoru, pentru ca tot doi calugari: Maxim si Ioasaf, au primit permisiunea de a renova vechea manastire si biserica care era deja aici. Au urmat apoi secolele de inflorire a vietii monahale si aici, apoi decaderea si devastarea de catre invadatorii de alta religie, putine artefacte putand fi salvate si pastrate pana azi in tezaurul de la Megalu Meteoru.

Istoria recenta a manastirii este legata de viata maicii Eusebia, care din anul 1950 se ingrijeste de manastire, a renovat-o si conduce manastirea de maici de aici.

Cladirea principala are trei nivele: primul nivel este ca o anticamera unde se gasesc si ghiseul de bilete si cosurile cu fuste si esarfe cu care sunt indemnati vizitaorii sa se imbrace. La etajul din mijloc se afla biserica Metamorfosis (Schimbarea la fata), precum si chiliile renovate, iar la etajul de deasupra sunt camere renovate pentru vizitatori.

Biserica Metamorfosis are altarul orientat spre nord si este conceputa cu doua coloane in forma de cruce, cu cupola si sala de intrare. Frescele murale sunt bine pastrate si chiar daca sunt anonime dateaza din anul 1560. Fatada altarului este facuta din lemn sculptat si aurit. In dreapta sunt doua fresce ale Sfintei Varvara, apoi sunt frescele unde sunt zugravite Invierea si Schimbarea la fata a lui Hristos. Jos sunt Sfintii Ostasi si Maica Domnului inconjurata de ingerii Mihail si Gavril. Pe cupola este zugravit Dumnezeu, dar din pacate pictura a suferit deteriorari din cauza umezelii.

In schimb bine pastrata este cupola de deasupra intrarii, unde sunt zugravite chinurile sfintilor, iar langa intrarea ce duce spre centrul bisericii exista “Pregatirea intronarii” o imagine cu o multime de oameni, ingeri si un rau in flacari, iar deasupra apar trei ingeri: unul care tine un raboj unde sunt insemnate faptele pacatosului aflat la judecata de apoi, al doilea balanta cu care sunt cantarite, iar al treilea indeparteaza cu tridentul un diavol care incearca sa ia cu el sufletul ajuns la judecata.

Mai trebuie sa spun ca manastirea are o extraordinara gradina suspendata, unde maicile cultiva legume dar si flori, precum si o terasa din lemn, cu mese, fotolii si banci si multe plante in ghivece, care aduce cu un mic colt de rai si de unde turistii se inghesuie sa faca poze.

Chiar de langa manastire pleaca o poteca care urca pana pe varful stancii. Am urcat si noi, curiosi sa vedem ce gasim sus. Am gasit cativa turisti dar si un peisaj de vis, asa ca am stat cateva minute ca sa facem poze si sa ne tragem sufletul, dupa care am coborat pe acelasi drum, intersectandu-ne de data asta cu multe grupuri care porneau sa viziteze manastirea aproape de ora inchiderii, pentru ca caldura incepea sa se domoleasca incetul cu incetul.

Noi ne-am intors in Kalambaka si am luat un pranz tarziu, timp indelungat, care s-a transformat si in cina, pentru ca curtea restaurantului plina cu verdeata si cu papagali l-a incantat atat de tare pe Rares, incat nu s-a lasat dus decat dupa cateva ore bune, cand afara se inoptase de-a binelea.

Fenomenul Meteora

Meteora a fost de veacuri un loc misterios, unul dintre cele mai paradoxale din toata lumea, de unde vizitatorii au privit lumea cu un amestec ciudat de teama si de admiratie.

Si asta pentru ca Meteora este un triplu fenomen…

In primul rand este un fenomen geologic. Stancile uriase care se inalta si la o inaltime de 400 de metri in mijlocul unei campii, au dat nastere de-a lungul vremii la nenumarate teorii sau interpretari mai mult sau mai putin fanteziste. S-a dovedit in final ca stancile de aici nici nu au fost creeate de vreo civilizatie mai avansata venita din cine stie ce strafunduri ale galaxiei, nu au servit nici ca baze de aterizare pentru OZN-uri si nici nu sunt meteoriti cazuti din cer cu precizie de milimetru (de unde s-a speculat vreme lunga ca se trage si numele locului). Explicatia geologica a formarii reliefului carstic de aici este de o simplitate covarsitoare: complexul de stanci din campia Thessaliei a fost format de-a lungul miilor de ani prin eroziunea produsa de apa, vant si frig care au actionat asupra depunerilor de pietre, roci dure, noroi si nisip carate de un fluviu (care poate fi acum raul Pinios) la varsarea printr-o delta intr-o mare ingusta dar adanca ce acoperea pe atunci tot campul thessalian. Toate aceste depuneri de roci dure, supuse procesului de eroziune, au capatat de-a lungul vremii formele ciudate de astazi, care deopotriva incanta si sperie calatorii care nu au mai vazut niciodata o manifestare a unui asemenea fenomen de aceasta amploare. Nu degeaba geologii compara fenomenul geologic de aici cu cel care a condus la formarea imensilor munti de pe Marte, peisajul de aici neputand suporta o alta comparatie mai potrivita decat cu cel de pe planeta noastra vecina.

In al doilea rand Meteora este un fenomen monahal. Calatorii din vechime, privind de departe acest tinut maret, salbatic si impunator, unde vantul suiera printre imensele stanci cu  cuiburi de vulturi, si unde vegetatia este virgina, au simtit nulitatea fiintei umane in raport cu natura si au devenit pelerini. Asa ca, sus pe stancile singuratice si-au gasit linistea sufleteasca traind in covarsitoare lipsuri, sihastrii, primii care au renuntat definitiv la cele lumesti si si-au inchinat viata lui Dumnezeu.

Primii sihastrii au urcat pe stancii cu mult inainte de secolul 10 d.C. Au trait in pesteri si in scobiturile stancilor, se hraneau cu fructele salbatice sau cu ouale pasarilor pe care le gaseau, beau apa de ploaie gasita in scobiturile stancilor, se imbracau in zdrente si zi si noapte se rugau lui Dumnezeu sau studiau vechile texte ortodoxe. Din secolul 11 d.C.acesti sihastrii au fost obligati sa respecte canoanele religioase si sa slujeasca ca si preoti si asa a fost creeat primul schit la Dupiani. Constructia acestui schit a insemnat inceputul organizat al manastirilor din Meteora si al vietii monahale comune de aici. Participarea in comun la slujba religioasa din fiecare Duminica, urmata apoi de Impartasanie, i-au condus pe acesti primi asceti la infratire sufleteasca si au condus la constructia mai multor manastiri.

Pana in secolul 14 acesti calugari au trait pasnic, dar au urmat invaziile repetate ale francilor, sarbilor, catalanilor, albanezilor si turcilor care in final au cucerit intreg teritoriul Thessaliei. In anul 1344 fugind de pe Muntele Sfant Athos din cauza invaziilor pirateresti, aici a sosit calugarul Athanasios (care mai tarziu a devenit Mucenic). Acesta a adunat in jurul sau 14 calugari si a urcat pe “Piatra Lata”, o stanca gigantica inalta de 613m de la nivelul marii, incepand o munca titanica pentru acele vremuri, construind primele cladiri care vor alcatui mai tarziu manastirea Megalo Meteoron (Marele Meteor). Tot el a scris regulamentul in baza caruia se desfasoara si acum viata monahala de la Meteora. A fost inceputul muncii organizate de constructie a nenumaratelor manastiri de pe culmile stancoase si abrupte, pentru ca nenumarati calugari au preferat sa vina aici si sa intemeieze manastiri, care au fost de-a lungul vremii adevarate fortarete inexpugnabile in fata invaziilor, atacurilor si furturilor cuceritorilor, hotilor, talharilor si necredinciosilor.

Insa incet incet, dupa invazia turcilor, asezarea a inceput sa decada. Multe manastiri au fost parasite, s-au ruinat sau s-au prabusit si au disparut cu totul. Din cele 24 de manastiri de altadata, acum au mai ramas in picioare si in stare de functionare doar 6, care sunt intrate in patrimoniul mondial UNESCO: Metamorfosis sau Marele Meteor, Sf. Varlaam, Sf.Nicolae Anapavsas, Roussanu-manastire de maici, Sfanta Treime si Sf. Stefan- manastire de maici.

Toate sase au fost atent renovate si reabilitate si toate sase sunt deschise pentru vizita publicului larg. Funiile vechi de canepa si cosurile folosite in trecut de calugari pentru a urca pana la ele au fost de mult inlocuite de trepte sapate in stanca sau de funiculare moderne, astfel incat vizitatorilor sa le fie cat mai usor sa ajunga la manastiri. Au insa un orar strict de functionare si o zi pe saptamana sunt inchise. Si de asemeni imbracamintea “deocheata” nu este permisa, asa ca doamnele sunt rugate sa-si puna fuste lungi si sa nu aibe decolteu sau umerii goi, iar domnii sunt rugati si ei sa-si puna o fusta lunga peste eventualii pantaloni scurti.

Trebuie sa spun ca este imposibil de vizitat toate aceste sase manastiri intr-o singura zi, din cauza ca veti nimeri inevitabil cel putin una inchisa, indiferent de ziua aleasa pentru vizita. Asa ca vizita la Meteora ar trebui planificata pentru macar doua zile si pentru simplul motiv de a nu alerga de la o manastire la alta si de a nu-ti scoate sufletul urcand si coborand nenumaratele scari de acces.

Sf.Stefan

Sf.Varlaam

Marele Meteor

Roussanu

Sf. Treime

In al treilea rand Meteora, in ultimii ani, a devenit un fenomen turistic. Nu stiu cati vizitatori ajung la Meteora intr-un an, dar stiu ca in cele doua zile cat am stat noi aici, la fiecare manastire am vazut cel putin cateva sute de turisti in doar cele 1-2 ore cat am petrecut noi in fiecare manastire. Am mai vazut niste cozi imese de autocare, microbuze sau masini personale, care se intindeau de-a lungul soselei pe kilometri intregi, pline cu turisti, astfel incat la anumite ore soseaua era de-a dreptul blocata de numarul lor. Mai stiu ca agentiile turistice din statiunile de pe toata Riviera Olimpului cat si cele din Salonic, Florina, Larissa, Trikala sau din peninsula Halkidiki toate vand excursia la Mateora ca un “must see” pe care daca nu o faci, degeaba ai ajuns pana aici si degeaba ai calatorit in Grecia.

Noi am preferat insa varianta vizitei pe cont propriu, documentandu-ne singuri si citind despre fiecare manastire in parte. Exista doua localitati situate la poalele stancilor de la Meteora: Kalambaka si Kastraki, care fac extrem de usor accesul in zona.

Kalambaka este o straveche asezare, chiar la poalele marilor stanci, care dateaza inca din sec.1 i.C., distrusa de romani si reconstruita si apoi cucerita de turcii care au numit-o in felul in care I se zice astazi. Acum este un oras maricel, cu multe hoteluri, restaurante, magazine, cafenele si cluburi, unde mii de turisti se pot caza in conditii excelente. Kastraki este un mic satuc, situat putin mai sus, de-a lungul soselei moderne care urca sus pe stanci. Aici sunt cateva pensiuni, vile,case de vacanta, mai multe campinguri, cateva taverne si casele localnicilor, fiind mult mai modest, rustic si linistit decat Kalambaka.

Noi am stat in Kalambaka, la un hotel de 3 stele, care ne-a pus la dispozitie imediat ce am ajuns, o harta a manastirilor si orarul lor de functionare si unde ne-am simtit foarte bine, camera noastra deschizandu-se direct asupra privelistii minunate cu stancile Meteorei. In general Kalambaka e un oras mai scump decat altele, cazarea, mancarea si suvenirurile fiind putin mai scumpe decat in alte statiuni. Daca zilele ni le-am petrecut vizitand manastirile (intrarea la fiecare manastire costa 3 Eur/persoana iar copiii nu platesc), serile ni le-am petrecut la taverne, la cafenea sau plimbandu-ne pe strazile principale si intrand in magazinele cu suveniruri. 

Kalambaka

Mai este de spus ca distanta Salonic-Kalambaka este de 230km si se strabate in maxim 3 ore- 3 ore jumate cu masina. Manastirile de aici merita vizitate toate, asa ca eu una recomand vizitarea lor pe cont propriu, fara graba, pentru ca sunt unice si fara indoiala sunt o experienta de neuitat. Dar despre fiecare din ele, in postarile urmatoare… 

Edessa –orasul apelor

Edessa este un mic orasel situat la o ora si jumatate de mers cu masina de Salonic. Nu aveam in plan sa ajungem in Edessa, dar pentru ca era efectiv in drumul nostru de la Salonic la Kalambaka, ne-am oprit si aici pentru cateva ore.

Singura atractie a acestui mic oras situat in provincia Macedonia Centrala si la confluenta drumurilor care duc spre Salonic, orasul Florina si mai departe spre principalul sit arheologic din Macedonia- Pella, sau mai departe spre vest, este parcul natural cu cascade.

Cascadele de aici s-au format in secolul 14 in urma unui cutremur de pamant care a miscat regiunea si apa, erodand rocile, a dat nastere unui adevarat paradis verde, luxuriant si care freamata de viata. Iar spiritul intreprinzator al grecilor nu s-a dezmintit nici aici, pentru ca au stiut sa organizeze si sa sistematizeze parcul, astfel incat este o adevarata placere sa te plimbi pe aici, indiferent daca afara sunt 40 de grade la umbra.

Noi am ajuns in Edessa pe la ora 11 dimineata. Era cald si am mers intins catre parc, calauziti fiind de nenumaratele indicatoare pe care scria “waterfalls”. Am lasat masina intr-o parcare amenajata la intrarea in parc, unde era si un bazar cu multe tarabe dar cu putini cumparatori.

Raul care intra in parc mai intii trece pe langa o cafenea si un restaurant, apoi este dirijat prin niste canale intr-un bazin si trece printr-o gradina superba plina cu flori, care se strabate pe niste pontoane frumos amenajate.

Marea cascada, Karanos, cade de la o inaltime de 70 metri si este cea mai mare cascada din Europa de Est. mai intai am vazut-o de sus, sau mai bine zis am auzit-o. Chiar in punctul unde cad apele, se afla un copac batran, care-si intinde radacinile printre pietrele udate de cascada, si am stat aici minute in sir mirandu-ma de cum rezista el, de atata amar de vreme, langa cascada furioasa. Putin mai sus sunt cascadele gemene, Diplos, mai mici si cu un mic lac intre ele. Cursul apelor este dirijat prin niste canale mai mici sau mai mari, peste care trec multe poduri, scari sau sunt amenajate locuri pentru belvedere sau odihna.

In spatele marii cascade este o mica grota, unde am ajuns urcand multe scari umede si alunecoase, de unde am facut cateva poze din spatele caderii de apa si de unde am iesit in final cam uzi dar incantati nevoie mare.

Ne-am oprit sa admiram moara de apa si apoi expozitia de reptile, unde R. a stat incantat de soprarle, serpi sau iguane minute in sir.

Am remarcat un muzeu al apei in aer liber si un mic teatru, unde cred ca se tin spectacole in aer liber.

Din pacate vizita noastra a fost scurta, dar nu pot decat sa recomand Edessa tuturor celor care sunt in tranzit spre Salonic, Pella, Vergina sau Florina, chiar si numai pentru cateva ore petrecute in natura, admirand minunile pe care numai apa stie sa le faca.

O zi in Salonic

Ziceam in postarea precedenta ca Salonicul se merita vizitat si nu doar tranzitat. De tranzitat, il mai trazitasem in trecut, in drum spre Macedonia, dar fara sa intru efectiv in oras. Auzisem ca e un oras mare, aglomerat, murdar, poluat si cu criminalitate ridicata. Ajungand insa acolo am realizat ca nu-i deloc asa, ba chiar orasul m-a incantat de-a binelea pe alocuri.

Cred ca e foarte important unde-ti alegi cazarea in Salonic. Este de precizat ca orasul vechi, unde se gasesc majoritatea locurilor de interes, este destul de vast iar stradutele inguste si intortocheiate iti lasa impresia unui adevarat labirint. Daca Salonicul este doar tranzitat atunci se merita ca cazarea aleasa sa fie undeva in afara orasului vechi, unde daca intri cu masina locul de parcare este o adevarata problema. Daca insa optiunea este si de vizitare, atunci cazarea ar trebui aleasa chiar in inima orasului vechi, de unde deplasarea se poate face si sau numai pe jos.

Mai trebuie sa zic ca orasul, al doilea al Greciei dupa Atena, este inconjurat de o centura de autostrazi iar fara GPS nu prea ai sanse sa-ti gasesti drumul prin oras, daca cauti o anume adresa si trebuie sa nimeresti exit-ul exact de pe autostrada.

Pe noi ne-a dus GPS-ul fix in fata hotelului, masina am lasat-o in parcare si am recuperat-o doar dupa 2 zile, cand am plecat mai departe. Toate plimbarile prin oras le-am facut pe jos, chiar si atunci cand am urcat pana la zidurile bizantine care imprejmuiesc inca orasul vechi.

Salonicul este un oras atat de vechi, cu o istorie veche de peste 3000 de ani si cu un trecut atat de zbuciumat, incat merita sa amintesc macar de cateva perioade din lunga lui existenta, tocmai pentru ca majoritatea obiectivelor lui dateaza din aceste mari perioade istorice sau culturale.

Perioada Greciei antice

Salonicul a fost intemeiat de catre Kassandru, in anul 315 i.H., in onoarea sotiei lui, Thessalonika (sora vitrega a lui Alexandru cel Mare), numita astfel de tatal ei, regele Filip al Macedoniei , pentru ca s-a nascut dupa victoria acestuia asupra Thessaliei. Din aceasta perioada s-au pastrat putine artefacte sau constructii, vechea Agora greceasca fiind reconstruita si extinsa de catre romani.

Perioada Romei antice

Dupa anul 146 i.H. Salonicul a fost cucerit de catre romani, care l-au transformat in capitala provinciei Macedonia si care au construit Via Egnatia, un drum care venea din Occident, trecea prin Salonic si ducea catre Bizant. Acest drum a facut ca orasul sa prospere economic, cu atat mai mult cu cat, in timpul triumviratului lui Octavian-Marc Antoniu si Cassius, orasul s-a declarat de partea primilor, atragandu-si statutul de “oras liber” dupa victoria acestora. Mai trebuie spus ca, in primii ani ai crestinismului, aici a trait si a predicat Sfantul Pavel, pana cand a fost alungat de catre comunitatea evreiasca.  Iar putin mai tarziu, Imparatul Galeriu si-a construit aici un palat si mai multe constructii publice. Pe timpul lui Galeriu, a fost martirizat Sfantul  Dumitru, care a devenit patronul spiritual al orasului.

Edificiile din epoca romana s-au pastrat mai bine si sunt mai numeroase decat cele grecesti, astfel Forumul roman, Arcul lui Galerius sau ruinele palatului acestuia sunt astazi puncte de interes in interiorul orasului vechi.

Perioada Bizantina

 A fost perioada de maxima inflorire si dezvoltare a orasului, datorita pozitiei lui privilegiate in Balcani si a Viei Egnatia. Nu a putut totusi insa sa eclipseze Constantinopolul, care era capitala imperiului bizantin. Din portul de aici plecau corabii spre Constantinopol, Genova sau Pireu si se intorceau incarcate cu marfuri care plecau mai departe pe Via Egnatia. Este perioada de maxima inflorire a constructiilor, din aceasta epoca pastrandu-se numeroase biserici si bazilici, precum si fortificatiile bizantine care au imprejmuit orasul.

Perioada otomana

Paradoxal este ca, pe timpul celor 500 de ani de ocupatie otomana, in Salonic au prosperat comunitatile evreiesti, fiind predominanti ca si populatie pana in secolul 19. Salonicul este cunoscut drept locul nasterii celui care este recunoscut drept intemeitorul Turciei moderne- Mustafa Kemal Ataturk, casa natala a acestuia fiind astazi transformata in muzeu. Din timpul turcilor s-au pastrat bai publice si moschei, pe care noi insa nu le-am vazut, din lipsa acuta de timp.

.

Nu stiu sa zic cate zile este ideal sa-ti aloci pentru a vizita principalele atractii ale Salonicului. Pentru ca noi am stat in Salonic doar o seara si o zi plina, a trebuit sa ne alegem foarte atent obiectivele vizitate. Am avut si ghinionul ca ziua noastra de vizita sa pice intr-o zi de luni, cand absolut toate muzeele si multe alte puncte de interes erau inchise.

Este de mentionat ca orasul vechi se intinde pe mai multi kilometrii, de-a lungul cheiului care merge paralel cu strada Nikis si care se termina intr-un capat cu Capitania iar in partea cealalta cu Turnul Alb si cu statuia lui Alexandru cel Mare. Orasul vechi urca spre dealurile imprejmuite de zidurile bizantine. Intre zidurile bizantine si Golful Thermaikos se desfasoara un furnicar de stradute inguste si lungi, unele care merg paralel cu marea, altele care unesc zidurile cu cheiul. Pe chei este amenajata o pista pentru biciclisti, asa ca poate fi o foarte buna idee de inchiriat o bicicleta si de strabatut astfel vechiul oras pentru a mai scuti din oboseala mersului pe jos.

Avand hotelul aflat chiar langa Forumul roman, normal ca noi am inceput vizita Salonicului cu acesta. Si nici nu puteam alege un alt loc mai potrivit pentru vizita. Din pacate noi am ajuns in oras duminica dupa ora 18, iar lunea oricum peste tot era inchis, asa ca nu am putut vizita si Muzeul din incinta Forumului. Forumul roman a fost construit peste vechea Agora greceasca a orasului in secolul 2 d. H. si a fost centrul administrativ si cultural al orasului pana in secolul 5. Avea o forma rectangulara si era strabatut de Via Egnatia. Se pastreaza foarte bine vechiul teatru roman, care a fost restaurant integral dupa 1960 si unde pana si astazi se tin unele spectacole si manifestari artistice. Forumul mai continea o piata centrala marginita de coloane din marmura (una pastrata foarte bine), bai publice, magazine si constructii publice. Arcadele s-au pastrat foarte bine, iar situl este in continua reconstructie si restaurare.

teatrul din Forul roman

Piata Aristotel

Este piata centrala a orasului. A fost proiectata in 1917 dupa un incendiu devastator, de catre un architect francez. In anii ’50- ’60 au fost ridicate de o parte si de alta a pietei cele doua cladiri emblematice: Olympion si Electra, care astazi functioneaza ca si hoteluri de lux. Piata se deschide catre Golful Thermaikos, iar inspre nord se continua cu o lunga zona pietonala. De o parte si de alta acestei zone pietonale sunt nenumarate magazine, restaurante sau hoteluri si aici se poate spune ca este centrul turistic al orasului. In prima seara noi am gasit Piata plina de vanzatori ambulanti, artisti de pantomima si muzicanti ambulanti. Bucurie maxima pentru copii, care alergau de la o taraba la alta si voiau tot ce vedeau. Am incercat un restaurant de pe o straduta adiacenta, cu mese scoase afara direct in aleea pietonala, unde am mancat caracatita proaspata si unde am ascultat doi muzicanti de bouzukia.

in Piata Aristotel

La hotel ne-am intors mult dupa ora 10 seara, cu copilul obosit atarnat de gat si am mers si noi la culcare morti de oboseala si dupa drumul de 11 ore si orele de plimbare pedestra din amurg.

O doua zi ne-am delectat cu varietatea micului dejun de la hotel si am fost placuti impresionati de amabilitatea personalului (nu aveau la micul dejun ceai verde simplu ci numai in diverse combinatii, iar eu i-am intrebat daca exista totusi la bar sau la bucatarie ceva ceai verde simplu. In cinci minute s-a prezentat barman-ul cu ceaiul cerut iar cand am vrut sa-l platesc, mi-a zis ca intra in consumatia de la micul dejun. Partea si mai frumoasa a fost ca a doua zi nici nu a mai trebuit sa cer, barmanul a tinut minte si mi-a adus ceaiul fara sa mai zic nimic).

Dupa micul dejun, cu harta in mana, am purces sa descoperim locurile de interes din oras. Era in jur de ora 10 si déjà termomentrul trecea bine de 30 de grade. 

Mai intai am gasit Panagia Acheiropiitos, o biserica construita imediat dupa Sinodul din Efessus (cel in care Fecioara Maria a fost declarata “Mama lui Dumnezeu), fiind una din cele mai vechi biserici crestine functionale de la origini. Biserica pastreaza multe din decoratiunile initiale atat la exterior cat si la interior.  S-au gasit insa mozaicurile originale care decorau podeaua, doua randuri de mozaic, care acum sunt in restaurare.  In sec. 15 a fost transformata in moschee de catre otomani, refiind crestinizata dupa 1913.

Panagia Acheiropoiestos

Urmatoarea oprire am avut-o la Agia Sophia. Este o biserica bizantina construita in sec.7 dedicata “intelepciunii lui Dumnezeu”. Sub ea s-au gasit ruinele a doua temple mai vechi, din perioada precrestina. Biserica este o replica la sclala mica a Hagiei Sofia din Istanbul, iar stilul ei architectonic face trecerea de la cel al bisericilor in forma de cruce cu un dom la cel al marilor domuri construite mai tarziu. In interior este un magnific sanctuar si mai multe fresce si mozaicuri vechi, iar in perioada otomana a fost si ea convertita in moschee.

Agia Ekaterini, o biserica bizantina construita in perioada anilor 1320-1330. Biserica are la exterior niste ziduri si coloane bizantine care s-au pastrat foarte frumos, dar din pacate la interior frescel e originale nu s-au pastrat, fiind efectiv spalate de musulmani, pe timpul cuceririi otomane, cand biserica a fost transformata in moschee.

Urmatoarea oprire a fost la impozanta biserica rotunda cunoscuta sub numele de Rotonda. Am gasit-o inchisa, dar i-am dat un ocol ca sa vedem mai bine marele dom circular, turnul inalt si decoratiunile exterioare. Biserica dateaza din secolul 4 si pastreaza inca la interior un mozaic din aceea perioada.

Rotonda

Mergand spre golf, am trecut pe langa Palatul lui Galerius, aflat in ruine si subiectul unei munci enorme de restaurare. Aici am gasit o echipa de arheologi care lucrau de zor si cu toate ca harta mea prezenta un atrium cu mosaic si o sala a tronului cunoscuta sub numele de Octagon,  nu am inteles mai nimic din ruinele pe care le-am vazut. Palatul aceste se pare ca este unicul complex din Grecia care dateaza din epoca quatrumviratului roman (diviziunea  Imperiului roman in cel de apus si de rasarit cu doi imparati Augustus –Diocletian si Maximian si cu doi Cezari- Galerius in est si Constantin in vest) si cuprindea mai multe cladiri cu diferite functii: sala a tronului, atrium, o basilica si un nymphaeum. Un cutremur din secolul 5 a distrus complexul, parti din el incepand sa fie scoase la lumina abia in anii ’60.

Ruinele palatului lui Galerius

Aproape de capatul palatului, am gasit Arcul lui Galerius, cunoscut sub numele de Kamara.  A fost construit in 305 i.H. pentru a onora victoria Imparatului Galerius contra persilor. Arcul este decorat cu basoreliefuri care reprezinta scene din batalii, din marsurile imparatului, dar si scene reprezentand puterea quadrupla care conducea in aceea perioada ca si putere dominanta a lumii.

Pentru ca obosisem, ne-am oprit la o terasa in fata Arcului ca sa ne odihnim si sa mancam niste inghetata, iar R. sa alerge dupa niste porumbei, total indiferent la comentariile unei grecoaice batrane care-l mustra in limba ei pentru ca copilul nu intelegea sa lase pasarile in pace.

Kamara

Arcul lui Galerius si Rotonda

Pe o caldura torida, am plecat apoi mai departe, trecand pe langa Agia Panteleimon, o manastire veche din sec.14, catre Turnul Alb (Lefkos Pyrgos), simbolul orasului, pe care l-am gasit bineinteles inchis. Dar chiar si vazut numai pe dinafara turnul asta este clar monumentul numarul unu al orasului. Aici pe la mijlocul secolului 5 exista un vechi turn de aparare pe ruinele caruia  s-a inaltat actualul turn, se banuieste, de catre venetieni. Vechiul turn era extensia zidurilor bizantine care inconjurau orasul, ca si punct terminus situat pe plaja. Actualul turn este circular si isi trage numele de la vopseaua alba cu care erau vopsite zidurile exterioare. Pe timpul cuceririi otomane aici au fost schingiuti si executati prizonierii de razboi, de unde numele de ‘turnul insangerat” pe care l-a purtat in aceea perioada. Ca si dimensiuni: are 30 metri inaltime, sase etaje si un diametru de 70m. In 1890, in incercarea de al moderniza, turnul a fost vopsit in alb si atunci a capatat denumirea actuala. Astazi adaposteste un muzeu de antichitati, dar nenumaratii tursti care-l viziteaza sunt in primul rand interesati de panorama care se vede de la ultimul etaj.

Agia Panteleimon

Turnul Alb

Ignorand caldura torida de afara ne-am hazardat sa urcam spre Zidurile bizantine .

Acestea  se intindeau pe o lungime de 7-8 km si aveau o inaltime de 10-12 m. Acopereau o suprafata in forma de trapez, in in partea Nordica se uneau cu zidurile Acropolei. Astazi mai exista doar 3 km din aceste ziduri. Din loc in loc zidurile erau intarite cu porti si turnuri de aparare. Astazi mai exista doar cateva din aceste turnuri din care cele mai cunoscute sunt Turnul Alb si Turnul Triunghiular. Acesta din urma era bineinteles inchis, si nu am putut urca din pacate pe terasa acestuia, de unde, se pare vederea panoramic a orasului este superba.

De fapt, planul nostru final era sa ajungem la Gradina Zoologica, care se afla in Ano Poli, adica “orasul de sus”, adica partea de sus a orasului vechi. Partea aceasta de sus a orasului este listata in patrimoniul UNESCO si cuprinde o serie de stradute abrupte, case traditionale, cateva biserici pitoresti, si am constatat ca terasele restaurantelor erau pline de oameni care stateau la un frappe sau la o bere.

Am mai constatat ca, pe jos, am facut mai mult de o ora pana la zidurile bizantine, unde am ajuns eu una sfarsita de oboseala, din cauza caldurii si a drumului in panta iar pe final a nenumaratelor scari pe care a trebuit sa le urcam catre Turnul Trigoniou (sau Turnul Triunghiular). Acesta era cel mai mare turn din cadrul fortificatiilor, construit probabil in sec.15. Era si acesta bineinteles inchis,  asa ca, ajunsi pana la poalele lui, l-am admirat, am facut poze , am admirat pitorescul Ano Poli, am facut cateva poze cu panorama orasul vazut de sus si …ne-am intors in orasul vechi.

Turnul Triunghiular

Salonic vazut de sus, de langa Zidurile Bizantine

Zidurile Bizantine

pe o straduta in Ano Poli, in fata Turnului Triunghiular

Casa in Ano Poli

Am cautat o taverna unde sa luam pranzul si fara prea mare efort am gasit una mica si modesta, cu aer conditionat si mancare excelenta, unde de 20 eur am mancat pe saturate si noi si copilul. Ne-am intors la hotel pentru ca R. zicea ca vrea sa doarma, si l-am crezut pentru ca si pe noi ne molesise caldura, mersul pe jos, mancarea dar mai ales berea bauta la taverna. Asa ca, pe canicula de dupa pranz, am dormit bustean cateva ore si ne-am trezit in jur de ora 18, revigorati si gata din nou de plimbare.

Am luat-o incet incet spre portul vechi, astazi loc de promenada si considerat “cool” de tinerii din oras. Vechile hale si antrepozite au fost transformate in baruri si cafenele care si-au intins mesele pana aproape de marginea cheiului, de abia aveam loc sa trecem din cauza aglomeratiei. Inca se mai pastreaza vechile sine ale macaralelor care descarcau marfurile si vechile piroane pentru andocarea navelor, care dau un aer de inedit absolut. Aici ne-a prins amurgul si pozele facute ne-au iesit minunat.

Intrarea in port

pe chei

Capitania si vama

portul in amurg

Nu am stat prea mult, pentru ca briza era puternica si fara soare, senzatia de racoare si umezeala devenea evidenta dupa cateva minute, asa ca am mers sa luam cina in micul si pitorescul cartier Ladadika. Este de fapt o insiruire de cateva stradute, salvate ca prin minune de la incendiul de la inceputul sec.20. Casele au fost restaurate si la parter functioneaza multe taverne traditionale. Am gasit una cretana si am stat afara, pe niste canapele din piele alba, ca sa mancam calamari si caracatita la gratar si sa bem un ouzo si o bere Mythos, ascultand muzica.

in cartierul Ladadika

Ne-am intins cu cina pana tarziu, iar la hotel am ajuns din nou pe bezna, dar foarte multumiti ca reusisem sa vedem intr-o zi cat intr-o saptamana, adica foarte mult din ce ofera Salonicul vizitatorilor sai.