Coimbra

si putin din Aveiro

Ne-am trezit dimineata devreme si dupa micul dejun luat in restaurantul hotelului de 4 stele din Leiria, tot devreme am plecat din nou la drum, spre nordul Portugaliei. Scopul era sa ajungem in Coimbra pana la ora 10 si chiar am si reusit, fiindca distanta din Leiria e de aproximativ 100 km.

Coimbra a fost prima capitala a regatului portughez iar in prezent este considerata al 3-lea oras ca si marime al Portugaliei, dupa Lisabona si Porto. Orasul este impartit in doua de raul Mondego si este cunoscut mai ales ca fiind locul unde a fost infiintata Universitatea, una din cele mai vechi din Europa. Orasul a fost fondat in 1290 pe locul unei vechi localitati romane, ale carei ruine se mai vad si astazi la circa 15 km de oras. Din punct de vedere arheologic aceste ruine sunt cele mai bine pastrate si importante din Portugalia, situl continand terme, vechi case si vile cu podele mozaicate, ramasitele unui apeduct si ale unui Forum. Nu a fost timp sa vizitam situl arheologic, am cautat o parcare unde sa putem lasa masina iar singura gasita era ingrozitor de scumpa, ceva gen 5 Eur ora, dar nu am avut de ales, asa ca am platit taxa si am pornit sa descoperim orasul. Am fost inspirata sa-mi cumpar o harta, fiindca am constatat ca fara ghid sau harta e dificil sa te orientezi mai ales pe stradutele din centrul vechi.

Trebuie sa spun ca partea orasului Coimbra de pe malul drept al raului Mondego este si ea ea impartita in doua zone clar diferentiate. Partea de sus a orasului, unde in trecut locuiau nobilii si clerul este separata printr-un rand de constructii vechi care alcatuiesc un fel de zid si pasteaza inca un aer medieval, sau mai bine zis arata ca un adevarat oras medieval. Partea de jos a orasului a fost locuita in trecut de artizani, mestesugari, comercianti si de populatia de rand iar astazi are un aer mai modern si popular.

Noi am inceput vizita cu partea de jos a orasului, strabatand Mercado Municipal, adica piata publica pentru ca imediat sa dam in Praca 8 de Maio marginita de o parte de Igreja de Santa Cruz. Aceasta biserica, care are in spate si o manastire, a fost fondata in 1131 din porunca regelui Alphonso Henriques. Biserica este construita in stil Manuelin dar are si elemente renascentiste, datorate sculptorului francez N. Chanterene care a decorat-o si a sculptat si mormintele din interior: cel al regelui fondator si cel al regelui Sancho I. Alte 2 biserici pitoresti se afla la mica distanta de Praca 8 de Maio, Igreja de S.Tiago, de fapt un vechi templu roman din sec.12 cu o mica capela gotica si Igreja S. Bartolomeu. Orasul de jos are si alte atractii, precum Gradina Botanica cu multe specii de plante tropicale si cu parcul amenajat in sec.18 de Marchizul de Pombal, acelasi care a reconstruit Lisabona dupa marele cutremur sau Parcul St. Cruz cu Fantana Nogueira si Podul Sirenei.

Insa bineinteles ca majoritatea atractiilor Coimbrei se afla in Orasul de sus, unde am ajuns trecand prin Arco de Almedia vechea poarta medievala a orasului. Aici se afla cele 2 mari catedrale ale orasului: Se Velha- construita in sec.12 in stil Romanesque, care are aspectul unei adevarate fortarete cu interiorul extrem de simplu si aproape deloc decorat, aflata intr-o mica piata austera unde am ajuns urcand o sumedenie de scari; si Se Nova- construita de iezuiti in 1772 in stil Baroc. Insa principala atractie este bineinteles marea si vechea Universitate, unde se intra prin Porta Ferrea, construita in stil Manuelist. Universitatea este construita in forma literei U cu deschidere inspre raul Mondego, iar corpurile sale provind din epoci diferite. Astfel curtea interioara, Patio das Escolas este marginita de Capela S. Miguel, care facea parte din Palatul Regal in 1517-1522 si are o fatada si un portal in stil Manuelin. Exact langa se afla Biblioteca Joanina care contine peste 150.000 de volume si manuscrise, unele dintre ele de o valoare inestimabila. Biblioteca este un remarcabil exemplu de arhitectura Baroca, a fost conceputa in timpul regelui JoaoV si este compusa din 3 sali comunicante cu etajere din lemn exotic, suflat cu aur. Din pacate nu am putut intra in Biblioteca, se efectuau lucrari de intretinere si accesul era interzis. Turnul Universitatii, cunoscut sub denumirea de “Cabra” are 34m inaltime si este construit in stil evident Baroc are in partea superioara un imens ceas, cu 4 cadrane, cate una pe fiecare parte a turnului. Corpul principal al Universitatii este Sala dos Capelos, care dateaza din sec.18, unde se desfasoara ceremoniile de decernare a premiilor Honoris Causa, precum si celelalte ceremonii academice, continuat cu Muzeul Artelor Sacre, pe care nu am avut timp sa-l vizitam. Iesind din Universitate in Praca da Porta Ferrea, am stat cateva minute sa fotografiem fatadele impunatoare ale Facultatilor de Farmacie, De Litere, de Medicina, de Stiinta si Tehnologie, precum si Biblioteca Geral si Museu Nacional Machado de Castro. Mi-a parut tare rau ca nu am apucat sa vizitam acest muzeu, care expune vestigii arheologice, picturi portugheze din sec.12 dar si de pe vremea Renasterii si Iluminismului, precum si sculpturi baroce, tapiserii si bijuterii dar include si un adevarat labirint de galerii subterane, datand de pe vremea romanilor. Muzeul are un orar ciudat, se inchide la 12 si se redeschide la ora 14 iar noi am nimerit cand tocmai se inchidea. Tot in orasul de sus mai sunt si alte atractii precum: Palacio Dos Grilos, Palacio e Arco de Sub Ripas care contine niste ferestre superbe in stil Manuelin, Torre de Anto, Muzeul de Zoologie, dar ceea ce da un farmec deosebit acestei parti a Coimbrei sunt studentii, cu robele lor negre austere, care in pauze impanzesc micile cafenele si Pastelarii de peste tot si care vorbesc in gura mare, asculta muzica si ii ignora deliberat pe toti turistii din jur, care se uita la ei curiosi si chiar le fac poze. Se zice ca adevarata muzica Fado isi are originea aici, pe culoarele si in salile Universitatii, cert este ca in toate micile restaurantele sau cafenele unde am intrat se asculta in surdina Fado, chiar si la ora aceea destul de matinala si intr-adevar, atat cat ma pricep eu, muzica ascultata aici era diferita de cea din Lisabona, mai salbatica si mai sentimentala.

Igreja Santa Cruz

Praca 8 de Maio

Igreja S. Tiago

Igreja S. Bartolomeu

Arco de Almedina

Adăugaţi o legendă

Se Velha

Se Velha-interior

Se Nova

Statuile de pe fatadele Facultatilor

Porta Ferrea

Universitatea

Patio des Escolas

Sala dos Capelos

Biblioteca

Capela de S.Miguel

Turnul Universitatii

Daca partea dreapta a orasului Coimbra se mandreste cu atatea minunatii, pe malul stang a raului Mondego se inalta doua ordine religioase numite la fel: Convento de Santa Clara- a Velha si Convento de Santa Clara- a Nova. Se ajunge la ele trecand podul cu aceeasi denumire: Ponte de Santa Clara. Imediat pe partea stanga se afla Ordinul vechi, abandonat in sec.17 din cauza inundatiilor frecvente provocate de raul Mondego. Ordinul vechi se afla intre doua parcuri: Parque de Choupalinho si Parque Portugal dos Pequenitos, care contine la scara micro toate atractiile arhitectonice a Portugaliei. Chiar vis a vis de acesta din urma se intinde Quinta das Lagrimas, un mic palat din sec.19 astazi transformat in hotel care pastreaza Fantana Dragostei, legata de idila istorica dintre Don Pedro si Ines de Castro, de care am povestit in postarea trecuta. In dreapta podului Santa Clara se afla Stadionul Universitar si pe o strada chiar deasupra lui se intinde Ordinul nou Santa Clara, construit tot in sec.17, care are in fata Igreja Santa Isabel, care adaposteste mormantul de argint al celei mai iubite regine a Portugaliei, Isabela de Aragon. Statuia acesteia din fata bisericii, din marmura alba, este inconjurata si acum de tufe intregi de trandafiri, ca o comemorare a miracolului care este atribuit acesteia. Legenda spune ca intr-o buna zi regina Isabela a ascuns intr-o traista mai multe bunatati si a plecat sa le duca unei familii sarmane. S-a intalnit insa cu sotul ei, regele Ludwig, un rege despotic si extrem de crud, care a intrebat-o ce are in traista. Speriata ea a raspuns ca nu are nimic in traista decat niste trandafiri, dar regele nu a crezut-o si i-a cerut sa-i arate. Neavand cum sa scape, ea a fost nevoita sa deschida traista dar minune, cand regele s-a uitat inauntru, nu a vazut altceva decat cativa trandafiri frumos mirositori. Eu una am fost foarte impresionata de povestea aceasta, reala sau nu, si oricum biserica St. Isabel este foarte frumoasa asa ca am petrecut aici cateva minute bune, admirandu-i interiorul frumos decorat.

Raul Mondego

Coimbra malul stang

Ordinul nou Sf. Clara-intrarea in Igreja S. Isabela

Statuia Isabelei de Aragon

  

Coimbra vazuta din fata Bisericii Sf. Isabela

Am lasat orasul Coimbra in urma si ne-am indreptat spre Aveiro, despre care se zice ca este “Venetia Portugaliei”, sau “Orasul sarii”. Particularitatea acestui oras deriva din asezarea lui geografica, pe malurile raului Vouga. Raul a format un estuar, apa penetrand orasul prin mai multe canale, care in trecut mai toate erau navigate de mici ambarcatiuni specifice numite “moliceiros” care transportau alge sau sare. Astazi doar cateva din canale mai sunt navigabile iar micile ambarcatiuni frumos decorate si pictate transporta doar turisti. De fapt am vazut o sigura moliceiros care stationa legata de capatul unui pod. Nu am stat prea mult in Aveiro. Am ramas aici cat am luat un pranz tarziu, savurand o delicatesa locala, “ovos moles”, cu oua, orez si zahar. Aveiro mai este cunoscut si datorita ceramicii care decoreaza fatadele cladirilor, tipice exemple ale acestei arte locale fiind Biserica Misericordia sau Palatul Conselho, dar nu am mai zabovit aici decat pentru a face cateva fotografii.

Drumul nostru s-a continuat spre nord si seara am ajuns in Porto, in imprejurimile caruia am avut cateva aventuri rutiere (ne-am ratacit la propriu dupa iesirea de pe autostrada si am nimerit in Maia- o mica suburbie, unde ne-am invartit ceva vreme pana am gasit un politist care ne-a explicat clar cum sa ajungem in marele oras, dar dupa intrarea in Porto, GPS-ul ca prin minune ne-a lasat si a trebuit sa cautam hotelul intreband din aproape in aproape diversi trecatori, niciunul vorbitor de engleza). Intr-un final am nimerit hotelul nostru, un mic si frumos castel din sec.19 cu o gradina superba, unde ne-am cazat, am cinat si am pornit apoi sa facem o croaziera de seara-noapte pe raul Douro. Dar despre Porto in postarea viitoare…

Portugalia on the road- Obidos, Nazare, Alcobaca, Batalha, Fatima

A 3-a noastra zi in Portugalia nu a inceput chiar fericit. Si asta fiindca compania de rent-a-car a intarziat cu livrarea masinii pe care o comandasem pentru urmatoarele 10 zile iar intr-un final, cand am reusit sa parasim Lisabona si sa iesim pe autostrada A8, era trecut de ora 10.

Destinatia noastra era Obidos, unde am ajuns in jur de ora 12, un superb orasel medieval aflat la 100 km nord de Lisabona.Obidos este poate cel mai bine conservat oras medieval al Portugaliei iar lunga sa istorie este strans legata de nuntile regale. Si asta fiindca orasul, intre secolele 13-19 a facut parte invariabil din zestrea de nunta pe care diferiti regi au oferit-o reginelor sale cu ocazia nuntilor regale. Orasul este inconjurat si acum de zidurile originare din sec.12 ale castelului, admirabil pastrate. Imediat ce intri pe poarta principala, (care este una din cele 4 pe care deserveau orasul), Obidos te orbeste cu albul zidurilor sale care stralucesc sclipitor in lumina puternica a soarelui. Si daca asta nu te incanta, atunci vei fi sigur incantat de nenumaratele tufe de leandri, portocali sau trandafiri, care se revarsa peste zidurile caselor si care inmiresmeaza aerul cu mirosul lor puternic. Si daca nici asta nu te incanta, atunci sigur vei fi mai mult decat tentat sa intri in zecile de magazinase locale, de artizanat, suveniruri dar si de delicatese si mai ales sa gusti lichiorul local, numit Ginginha, facut din cirese amare, aromat dar totusi tare si sigur tare bun la gust. Noua ne-a placut Obidos la nebunie. Nu am vizitat cele 4 biserici ale orasului, chiar daca se zice ca in Biserica Jesus da Pedra au fost infaptuite multe minuni, in urma rugaciunilor credinciosilor, dar am vizitat zidurile castelului si ne-am plimbat fara graba pe stradutele inguste, minunat pavate, nesaturandu-ne sa admiram casele vopsite in alb, galben sau portocaliu cu soarele reflectat in zidurile lor.

Poarta de intrare in Obidos

Zidurile medievale din Obidos

In jurul pranzului am plecat spre Nazare, mai la nord cu inca 70 de km, aflat chiar pe malul oceanului Atlantic, unde am luat pranzul intr-o “Pastelaria” fara pretentii, chiar de pe faleza. Un pranz minunat de care-mi amintesc si acum, care a inceput cu niste creveti, apoi cu o ciorba de peste (e adevarat ca nu se compara cu borsul nostru de peste facut in Delta noastra, dar era totusi aproape la fel de buna) si continuat apoi cu calcan proaspat prajit cu garnitura de orez, iar eu, care nu sofam, mi-am permis chiar un pahar cu vin alb putin acidulat, racit absolut perfect pentru cele 30 de grade de afara si lasat sa rasufle exact cat trebuia in briza oceanului. Pana nu demult Nazare nu era nimic altceva decat un modest satuc pescaresc. Asezarea dateaza insa din 1182, cand un nobil aflat la vanatoare, incercand sa prinda o caprioara, era cat pe ce sa se prabuseasca in abisul intins dintr-o data la picioarele calului lui, fiindca nimerise chiar deasupra stancilor aflate la 110 m deasupra oceanului, care acum formeaza centrul localitatii. Nobilul a supravietuit si a ridicat aici un altar dedicat Fecioarei Maria, drept multumire ca a scapat cu viata, altar in jurul caruia a luat fiinta localitatea Nazare. Secole de-a randul aici nu au locuit decat o mana de oameni care se indeletniceau cu pescuitul, pana cand turismul si-a intrat in drepturi, iar astazi, Nazare este o prospera statiune turistica, cu vile si pensiuni elegante si cochete, pline de turisti, si cu o faleza lata care margineste Praia de Nazare care are toate facilitatile cerute de resorturile turistice. Specific insa locului este schimbul de peste, numit Lota, unde au loc licitatii live imediat ce o noua captura de peste este adusa la mal, suporturile de pe plaja unde sta la uscat pestele pus la sare si un celebru Muzeu etnografic, care expune articole din intreaga lume legate de vechea meserie a pescuitului.

Creveti proaspeti in Nazare

Malul stancos din Nazare

Praia da Nazare

pesti pusi la uscat

straduta din Nazare

Dupa pranz am plecat spre Alcobaca, aflata la 20-30 km de Nazare. Abatia regala a Sf. Maria, construita in sec.12 si aflata din 1989 in patrimoniul universal UNESCO este motivul care ne-a atras in Alcobaca. Istoria acestei mari catedrale gotice e strans legata de inceputurile monarhiei portugheze, cand regele Alphonso Henriques a donat locul ordinului de calugari Cistercieni. Catedrala are o fatada impunatoare, chiar daca puternic afectata de scurgerea secolelor, decorata contrar stilului gotic cu o serie de ornamente, iar interiorul are forma unei cruci latine de 106 m. La capatului transeptului, fata in fata, se gasesc mormintele lui Pedro I si a Donei Ines de Castro. Imi amintesc ca citisem in scoala primara despre povestea lor de dragoste; el print mostenitor, ea o nobila galiciana, indragostiti impotriva vrerii regelui Alphonso care avea alte planuri pentru fiul sau, casatoriti apoi in secret, ca mai apoi ea sa fie asasinata se pare din porunca regala. Dragostea printului pentru Dona Ines a fost insa atat de puternica, incat atunci cand a devenit regele Pedro I a ridicat-o post-mortem la rangul de regina. Marturie a iubirii lor, cele 2 morminte din marmura alba, aflate fata in fata in marea catedrala gotica de la Alcobaca, sunt impresionante exemple ale artei medievale funerare.

Intrarea in Alcobaca

Catedrala gotica din Alcobaca

Mormantul lui Pedro I

si al Donei Ines de Castro

pe strada in Alcobaca

La maxim 20 km de Alcobaca este o alta localitate cu iz religios, Batalha. Spun cu iz religios deoarece singura atractie din acest loc este imensa manastire Santa Maria da Vitoria. Inclusa si ea pe lista patrimoniului UNESCO in 1983, a fost construita din porunca regelui Joao I, in urma victoriei de la Aljubarrota, din 1385, asupra invadatorilor spanioli. Constructia manastirii nu a fost terminata mai devreme de 200 de ani, si aceasta este cauza pentru care manastirea combina mai multe stiluri arhitecturale. Chiar daca este considerata un bun exemplu de arhitectura gotica portugheza, constructia combina in egala masura elemente de arta Manuelina. In fata manastirii troneaza statuia evestra a regelui Joao I, iar fatada centrala este decorata cu statui reprezentand personaje din Vechiul Testament. Interiorul, de o inaltime impresionanta, are forma unei nave cu doua altare. Intr-unul se afla mormantul de marmura al fondatorului locului, regele Joao si al consoartei acestuia, Philippa de Lancaster. Cealalta capela, numita si “Capela Imperfecta” fiindca nu a fost niciodata terminata, este separata de corpul catedralei printr-un minunat portal care dateaza din sec.16. Am remarcat si vitraliile, mai ales datorita curcubeului de culori proiectate in interiorul catedralei, dar in general catedrala mi-a parut goala, imensa si deloc tipica stilului gotic. Orasul Batalha adaposteste astazi o larga comunitate de artisti si artizani si aici se organizeaza multe festivaluri si simpozioane internationale de arta medievala.

statuia lui Joao I

Fatada manastirii din Batalha

mormantul lui Joao I

Destinatia noastra finala in aceea zi a fost insa Fatima, locul sfant de pelerinaj al Portugaliei. Istoria Fatimei este legata de o poveste adevarata. In ziua de 13 Mai 1917, trei copii care iesisera cu oile la pascut, Lucia, Francisco si Jacinta, au vazut subit o stranie aparitie. In varful unui stejar au vazut silueta unei femei imbracate in alb si inconjurata de o mantie de lumina. Doar Lucia a putut sa vorbeasca cu ea, Jacinta doar a putut-o privi si auzi, iar Francisco doar a putut sa o priveasca.Aparitiile femeii in alb s-au repetat in fiecare luna urmatoare pana pe 13 Octombrie 1917 cand si-a dezvaluit si identitatea ca fiind chiar Fecioara Maria si a anuntat unele din evenimentele majore viitoare. Gratie acestor aparitii Fatima a devenit rapid loc de pelerinaj, aici construindu-se o prima capela distrusa de o bomba in timpul razboiului, dar reconstruita cativa ani mai tarziu. Uriasa Basilica ridicata ulterior a fost sfintita in 1953 si are un turn enorm de 65 m terminat cu o cruce care cantareste sapte tone. In fata se intinde o esplanada unde incap aproximativ 1 milion de credinciosi si care este plina cu ocazia fiecarui important eveniment al Crestinatatii. In mijlocul Esplanadei se inalta un turn care marcheaza locul exact unde a izvorat un mic izvor in timpul aparitiilor Fecioarei. Noi am gasit Esplanada aproape goala, cu cativa zeci de credinciosi care participau la slujba de seara intr-unul din altarele laterale. Chiar daca nu suntem catolici, am aprins si noi lumanari si am spus rugaciuni, fiindca cu adevarat patrunsi de spriritualitatea locului.

Esplanada de la Fatima, cu marea Basilica in fundal

una din capele

obeliscul central

Am plecat din Fatima tarziu, dupa apusul soarelui si ne-am indreptat spre Leiria, unde rezervasem o camera la un hotel de 4 stele. Am ajuns insa prea tarziu pentru a mai lua cina la hotel, asa ca am iesit in oras pentru a cauta un loc unde sa mancam si am gasit deschisa o Pastelaria care ne-a servit un fel de lasagna, foarte buna la gust, care a mers ca unsa cu o sticla de bere Sagres, incheind astfel o adevarata zi “religioasa” petrecuta in vestul Portugaliei.