Etichete

sâmbătă, 11 august 2012

Cetatile dacice din Muntii Orastiei


Sunt in numar de 6: Luncani-Piatra Rosie, Capalna, Banita, Costesti-Blidaru, Costesti- Cetatuie si cetatea regala Sarmizegetusa Regia. Toate cetatile se afla astazi in patrimoniul universal UNESCO, chiar daca arheologic vorbind, din unele din ele nu a mai ramas aproape nimic. Toate erau cetati fortificate si faceau parte din sistemul defensiv al statului dac, sistem defensiv unic si de neegalat in acele timpuri in toata Europa.
Drumul spre Sarmizegetusa Regia, cetatea de scaun a regilor daci, incepe de la Orastie, unde au fost amplasate recent si indicatoare catre cetatile din preajma. De la Orastie la Costesti sunt aproximativ 20 km iar drumul este asfaltat si fara probleme. In Costesti alte indicatoare indica directia. Si tot din Costesti pleaca marcajul de cruce rosie care duce pana pe Vf. Godeanu. Noi am preferat sa mergem intai sa vedem ruinele Sarmizegetusei, asa ca am urmat un drum pietruit, cu nu mai mult de 15km/h, inca 10 km pana la Gradistea. Acesta este un catun rasfirat, unde am descoperit totusi o scoala, si unde in ziua aceea de duminica cativa locuitori iesisera sa vanda rarilor calatori miere de albine sau branza. Din fericire si in Gradistea am gasit indicator spre cetate, fiindca altfel cred ca ar fi fost foarte greu de gasit directia. De aici am urmat un drum forestier, cam rupt si cu multe denivelari, unde cu greu puteau trec 2 masini una pe langa cealalta. La un moment dat drumul trece pe langa Ocolul Silvic si drept inainte este o bariera iar accesul e interzis. Drumul nostru se continua la stanga, inca 4 km pana la un pod destul de bine intretinut. Imediat dupa pod este o mica parcare unde incap cam 10 masini, iar un alt indicator indica directia, urmand o curba foarte stransa la dreapta. Acesta e drumul cel bun, fiindca drept inainte, drumul forestier, stopat de o bariera, se continua spre M-tii Sureanu. In parcare noi am gasit cam 5 masini si aici am lasat-o si pe a noastra, mai ales ca drumul mai departe se anunta plin de gropi pline cu apa. De aici am mers pe jos, in urcus, inca 2 km pana la cetate.
Intrarea in cetate este flancata de o parcare mai mare decat cea de jos, dar nu exista aici nimic decat un panou indicativ cu harta regiunii si traseele turistice din zona: nimeni care sa vanda bilete de acces, nici un fel de prezenta de nici un fel care sa indice amploarea cetatii din spate. Chiar pe zidul de la intrare este si marcajul de cruce rosie care traverseaza situl arheologic.
Zidul cetatii ingradeste o suprafata de 3 ha si a fost construit in asa fel incat mergea pe marginile dealului, in asa fel incat cetatea avea o forma curioasa, de hexagon dar cu laturi inegale. Felul in care au fost construite zidurile se numeste astazi “murus dacicus”: doua randuri de blocuri calcaroase, cu jgheaburi pentru grinzi de lemn care le legau si cu spatiul dintre ele umplut cu pietre si pamant. Cea mai mica grosime a acestor ziduri este de 3 m iar cea mai mare de 4m. Poarta de sud este la o oarecare distanta si se pare ca aici era un turn de paza din piatra. Eu am ajuns la ea mergand putin prin padure pana intr-un punct cand zidul cobora intr-un unghi abrupt unde m-am oprit.
Trecand prin portile de est si de vest, imediat pe stanga se poate observa marele drum pavat, larg de 5 m, cu bordura pe margini, din blocuri de piatra late, care duce spre incinta sacra.
Cetatea se pare ca era alcatuita din cinci terase, cea de a patra adapostind incinta sacra, iar pe celelalte erau asezari civile. Terasele nu erau despartite de ziduri, dar pe alocuri existau portiuni de drum pietruit, care asigura accesul de la una la alta. Exista un sistem complex de jgheaburi late de 45 cm si adanci de 35 cm, din piatra, care captau si transportau apa potabila, sistem incredibil de avansat pentru acele timpuri antice.
Drumul pavat duce direct spre incinta sacra, unde se afla dispuse cele 2 sanctuare circulare, cel mare si cel mic, soarele de andezit, sanctuarul mare de andezit si cel mare de calcar, sanctuarul mic de calcar, si cele doua sanctuare patrulatere de andezit. A se afla exact la ce serveau toate aceste sanctuare ramane o provocare a arheologiei moderne. Se banuieste ca foloseau pentru masurarea timpului, alcatuind un fel de templu-calendar.
Se stie ca dacii masurau timpul in cicluri de cate 13 ani, anul dacic avea 47 de saptamani, cu numarul de zile variind intre 364-367. Secolul dacic ajungea astfel la 104 ani. In consecinta sanctuarul mare circular este alcatuit din trei cercuri concentrice cu o constructie de forma unei potcoave inchise in centru, primul cerc fiind alcatuit din 104 blocuri de andezit lipite intre ele, cel din mijloc de 204 de piese iar cel interior din patru grupuri de lespezi care separa cate patru grupuri de stalpi. Stalpii aveau se pare inaltimi variabile care proiectau pe sol o anumita figura geometrica care avea o anumita semnificatie.
Micul sanctuar circular are doar 12m in diametru si este alcatuit dintr-un singur rand de piese de andezit: 114 piese din care 13 sunt lespezi si 101 sunt stalpi, impartiti in 13 grupari, ceea ce duce la speculatia ca si acest sanctuar era folosit tot ca un fel de calendar.
Discul solar de andezit se afla in prelungirea axei mari a sanctuarului mare circular, la 30 de grade. Se pare ca pozitionarea lui nu era deloc intamplatoare. Are diametrul de 7m si este alcatuit din 11 blocuri compacte de 30 cm grosime, perfect imbinate peste un soclu calcaros.  10 raze sunt incrustate pe suprafata lui si se pare ca erau numerotate cu numere de aur. Aceste incrustatii indicau pozitiile soarelui la fiecare 10 zile si demonstreaza ca dacii aveau cunostinte avansate de astronomie si ca stiau sa calculeze latitudinea. Nu se stie ce reprezentau sanctuarele patrulatere din calcar si din andezit, ele reprezinta o provocare viitoare pentru arheologi si aceasta preocupare ar trebui intretinuta fiindca aici, la Sarmizegetusa, se afla secretele tariei dacilor si poate cel mai important izvor istoric al nostru . Eu cel putin asa cred.











De la Sarmizegetusa noi am vrut sa urcam pana la Vf. Godeanu, urmand marcajul de cruce rosie care traverseaza situl arheologic. Dar un grup de tineri opriti ca si noi in sit ne-au facut sa ne razgandim, fiindca se pare ca marcajul e foarte prost intretinut si pe alocuri chiar se pierde, iar pentru orientare trebuie sa te ajuti si de harta dar si de o busola, care noua ne lipseau.
Asa ca ne-am hotarat sa mergem sa vedem celelalte doua cetati dacice din preajma Costestiului. Ne-am intors inapoi in Costesti si am urmat mai intai, cam 2-3 km, drumul forestier care duce spre cetatea dacica Costesti-Cetatuie.
Ultimii 200 de m i-am parcurs de jos, urcand o panta abrupta si cred ca pe vreme rea, accesul aici e aproape imposibil. Cetatea de la Costesti este cea mai veche din intregul sistem defensiv iar intrarea aici era oarecum mai speciala, fiindca era aparata mai inati de un val de pamant larg de 6-8 m la baza, urmat de un zid de piatra gros de 3 m si de mai multe bastioane. Cetatea este de asemeni construita pe o terasa sapata in deal, inconjurata de inaltimi si aparent cu un singur drum de acces. Inauntru s-au pastrat cisternele cu apa, un turn de aparare locuit la care ducea o scara monumentala si mai multe santuri de piatra. Din fericire, la intrare este amplasat un panou care explica bine asezarea cetatii si sunt numerotate punctele arheologice.
Nu am fost singurii calatori in situl arheologic, inca 2 persoane mai erau acolo venite inaintea noastra, chiar daca aici nu am gasit “aglomeratia” de la Sarmizegetusa.






Insa in schimb, urcatul spre Cetatea Blidaru, s-a dovedit a fi o adevarata provocare.
Asta fiindca pana la Blidaru, nu exista nici un fel de drum ci doar un traseu turistic, care incepe din Costesti, marcat cu dunga albastra, prin padure, cam 30-40 minute de urcus accentuat si fara nici o sursa de apa. Ne-am intersectat pe traseu cu numai 2 persoane, iar sus nu era absolut nimeni. Sit-ul arheologic de la Blidaru este inchis de un gard de lemn si are si el un panou indicativ la intrare. Se pare ca cetatea Blidaru a fost una din cele mai puternice cetati ale statului dac, cu 6 turnuri masive exterioare de aparare si cu 2 incinte care ocupau o suprafata de 6000mp. Poarta de intrare avea prevazute “sicane” si “capcane” si existau aici platforme de aparare si un fel de cazemate.
















Coborand inapoi spre Costesti nu m-am putut opri sa nu remarc forma ciudata a copacilor din padure, multi cu radacinile pe jumatate suspendate si de o varsta remarcabila.
As zice ca circuitul celor trei cetati dacice din zona Costesti e un fel de “must-see” mai ales pentru generatia tanara, fiindca se pot convinge “live” de cat de avansata era cultura si civilizatia dacilor, inainte de cucerirea romana, iar felia de istorie evocata de ruinele de aici ne fac pe toti sa fim mandri de trecutul nostru si de faptul ca suntem urmasii unui mare neam, falnic, puternic si deosebit de spiritual.

sâmbătă, 4 august 2012

Frumusetea Retezatului- Traseu: Rau de Mori-Gura Apei-Poiana Pelegii (1633m)- Lacul Bucura (2040m)- Circuitul lacurilor glaciare


Am urcat pentru prima oara in Retezat pe cand eram o liceeanca razvratita de vreo 16 ani. Tin minte ca atunci am urcat pe Vf. Retezat dinspre Pietrele si nu mi s-a parut cine stie ce traseu greu. Mai tin minte perfect cat de impresionata am fost de frumusetea salbatica si maiestuoasa a acestor munti si mi-am propus sa revin, cu alta ocazie, fiindca Retezatul are atat de multe culmi de strabatut, varfuri de peste 2000 de m de urcat si peste 80 de lacuri si tauri glaciare de o frumusete rara.
Si uite ca au trebuit sa treaca peste 20 de ani ca sa revin in Retezat si sa ma minunez la fel de tare ca si data trecuta de minunatiile pe care muntii astia le ascund.
Am plecat din Bucuresti vinerea trecuta, de la 40 de grade la umbra, am facut cam 7 ore pe drum fiindca am vrut sa evitam drumul de la Ramnicul Valcea spre Petrosani si mai apoi prin Defileul Jiului, asa ca am ocolit pe la Drobeta, pe la Portile de Fier si Caransebes, apoi spre Hateg, pana la Rau de Mori, unde am avut rezervata o camera la Pensiunea Retezat, din satul Clopotiva. Am ajuns seara tarziu si nu ne-a mai ars decat de cina si de un dus. Pensiunea Retezat este foarte frumoasa, este construita chiar pe malul Raului Mare, care trece prin spatele ei, are restaurant propriu, nu mai mult de 10 camere, asa ca nu e deloc inghesuita, iar de la toate ferestrele se vede muntele si raul cel nervos. Asta ne-a facut sa dormim ca niste prunci, cu zgomotul unei mici cascade in urechi.
Sambata dimineata ne-am trezit cu noaptea in cap, am luat un mic dejun consistent, gazdele noastre ne-am pus la dispozitie o harta a zonei, iar la ora 7.30 deja eram in masina. Din comuna Rau de Mori si pana la lacul de acumulare si barajul de la Gura Apei, exista un drum asfaltat, cam rupt pe alocuri, cam cu pietre si stanci cazute din munte, dar se poate merge fara probleme cu masina. Cam 7 km, din satul Clopotiva. Exista cateva intersectii pe care nu le-am gasit pe harta, asa ca la un moment dat nu am luat-o pe unde trebuia si ne-am trezit in fata unei bariere de unde incepea un drum forestier. Pana la urma am gasit un localnic care ne-a aratat pe unde sa o luam, dar am pierdut cam 15 min incercand sa gasim drumul cel bun.
Barajul Gura Apei a fost construit in 1975, are o inaltime de 168m iar lacul de acumulare creeat poate aduna 225 milioande de m.cubi de apa. La data constructiei lui era cel mai mare baraj de anrocamente din Europa. Drumul asfaltat trece peste baraj dar se opreste imediat dupa prima curba. Aici este bariera de intrare in Parcul National Retezat si aici am platit taxa de intrare, pentru masina si pentru noi, am primit chitanta, care asigura accesul pentru sapte zile si ni s-a spus ca drumul forestier care incepe de aici este foarte prost iar in conditii de ploaie e aproape nepracticabil.




Ne-am uitat la cer si fiindca nu se vedea pic de nor ne-am hazardat sa mergem pe drumul forestier cu masina. Cam 15 km, pana la paraul Dracsanu, aproape de Poiana Pelegii. Am facut o ora, cu tot cu opririle pentru poze si mergand cu nu mai mult de 15-20km/ora. Sunt si portiuni mai dificile, curbe destul de din scurt si de mai multe ori am atins drumul cu scutul masinii. De cateva ori ne-am intersectat cu alte masini care coborau si a trebuit ca una din masini sa dea inapoi pana la unul din locurile unde drumul e putin mai lat, oricum destul de putine astfel de locuri. Drumul se opreste brusc intr-o asa-zisa parcare, unde erau cam 10-15 masini. Un panou pus aici indica altitudinea (1633m) si faptul ca de aici se poate merge in sus spre lacul Bucura, sau in jos, spre cheile Butii.
La ora 10.30 am pornit la drum voiniceste, urmand marcajele de banda albastra si cruce rosie, spre Lacul Bucura.
Dupa ce am traversat o punte ingusta, am luat in piept o coasta pietroasa prin padure si dupa circa 15 minute am iesit in Poiana Pelegii, unde am intalnit mai multe grupuri, unii care chiar intinsesera un cort.
De aici incepe un urcus serios, pe o poteca care de multe ori intersecteaza un parau si unde, pe alocuri trebuie sa te si catari pe stanci, pana in primul gol semialpin de la 1800m.
Aici am facut un scurt popas, si a trebuit sa-mi dau cu crema de protectie solara fiindca soarele era déjà nemilos. Ora 11.30 deja.
De jur imprejur peisajul e fantastic, jenepenii din ce in ce mai rari, iar muntii se strang déjà in jur ca o caldare. Urcusul este si mai abrupt, dar poteca e mai clara si marcajele se vad din culme in culme. Cu soarele in ochi si déjà obosita incep sa ma intreb cat mai este. Imi raspunde un cuplu de tineri cu care ne-am intersectat ca inca maxim 20 de minute.
Am facut insa mai bine de jumatate de ora, cu opriri din ce in ce mai dese ca sa-mi trag sufletul si lasandu-l pe C. sa o ia inainte. 












Undeva in partea dreapta am vazut Lacul Lia, cu forma lui triunghiulara, primul si cel mai de jos lac glaciar din caldaria Bucurii, la 1910m. Este relativ mic ca si suprafata, doar de 1.35ha si cu adancimea de 4.5m. Este alimentat de izvoarele care coboara din Lacul Zanoaga si cele multe care izvorasc din caldarea Bucurii si fiindca este atat de mic, are o culoare aparte de albastru inchis. Se pare ca este plin de pastravi, am auzit multe povesti pescaresti cu Lacul Lia pe fundal, dar eu una nu as prea crede chiar toate povestile astea.


Dupa inca un ultim urcus am ajuns la Lacul Bucura. Care este un fel de emblema a Retezatului, multe trasee ducand aici sau incep de aici. Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din Romania si este situat la 2040m altitudine.  Are suprafata de 8.9 ha, adancimea maxima de 15.5m si volumul estimat de apa de 625.000 de m. cubi. Apa lacului se deverseaza cu un debit de 250 l/s intr-un emisar care o trimite direct in Lacul Lia. Exista aici un canton silvic, un izvor si mai tot timpul anului multe corturi fiindca multa lume prefera sa campeze aici, unde exista apa si sa faca apoi traseele care pleaca de aici catre Vf. Peleaga (2509m), Vf. Bucura, Vf. Judele, sau mai departe, catre cabana Pietrele, catre Lacul Zanoaga, sau catre Cheile Butii.
La Bucura noi am facut un binemeritat popas, ca sa mancam, sa bema pa, sa ne odihnim si sa intram cu picioarele macar in apa rece ca gheata a lacului. Exista un indicator mare care zice ca scaldatul e interzis in lac, dar cu toate astea am vazut cativa curajosi care faceau baie, cred ca stateau foarte bine cu inima fiindca mie una mi-au inghetat instant talpile dupa cateva secunde in apa lacului.






La ora 13 am inceput sa ne gandim unde sa urcam mai departe. Una din variante era sa mergeam pana la Vf. Peleaga (2 ore de mers), asta insemna ca urma sa fim inapoi la Bucura in jur de ora 5 dupa amiaza. Cam mult dupa cum credea C. asa ca am preferat sa facem turul celorlalte lacuri din caldarea Bucurii.
Asa ca am plecat la drum urmand marcajul de bulina rosie, care ducea la Lacul Zanoaga, spre Taul Portii si mai departe catre Taul Agatat.
Insa dupa 15 minute de mers, poteca noastra s-a bifurcat si am devenit brusc confuzi: in fata marcaj bulina rosie, in stanga din nou marcaj bulina rosie, nimeni in jur care sa ne indrume. Pe harta mea era un singur traseu cu acest marcaj care ducea la Zanoaga, asa ca am dat cu banul si am ales sa mergem pe poteca din stanga. Am aflat apoi ca pentru a ajunge la Taul Portii nu trebuia sa ne abatem la stanga ci sa o tinem drept, in urcus pieptis spre coltii Bucurei si Vf. Judele.
Poteca noastra ne-a dus inspre Lacul Ana pe care l-am vazut de sus si care are forma unei pere alungite. Are si el o adancime de 11.5m si se intinde pe o suprafata 3.10 ha.





De aici poteca a devenit dificila, urcand pieptis si intrerupta pe alocuri dar marcata in continuare cu bulina rosie, inca 10-15 minute, pana la Lacul Viorica. Altitudinea acestuia este de 2070m, suprafata de 0.95ha si adancimea de numai 3m. Primeste un emisar care deverseaza apa din Lacul Florica, aflat cu o treapta mai sus, la 2090m. La acesta am ajuns dupa inca 10 minute de urcus, direct pe stanci. Este mai mic, de numai 0.8ha si foarte putin adanc (maxim 2m) asa ca aici nu se strange decat putina apa.
De aici poteca noastra a mai mers inca 10 minute si apoi marcajele au disparut. Ne-am trezit intr-o caldare, cu pereti stancosi de jur imprejur. Cu toate ca banuiam directia pe unde ar fi trebuit sa urcam spre Taul Agatat dar niste tunete si fulgere din ce in ce mai dese ne-au facut sa renuntam si sa ne intoarcem spre Bucura.


















Ajunsi inapoi la Bucura a inceput o ploaie mocaneasca, asa ca am intins pasul inapoi spre Poiana Pelegii.
Tunete si fulgere din ce in ce mai dese ne-am facut aproape sa alergam, dar tot ne-a prins o Ploaie torentiala, care in cateva minute ne-a udat pana la piele, in ciuda gecilor de Ploaie trase rapid pe noi. Ultima jumatate de ora am coborat fara sa vedem la 2 metri in fata noastra si fara pic de aderenta pe pietrele ude. Ajunsi la parcarea de langa Poiana Pelegii ne-am aruncat hainele ude de pe noi pana la chiloti si ne-am urcat urgent in masina. C. s-a riscat sa plecam asa cu masina, prin ploaia care parca se intetise, iar drumul forestier din fata noastra déjà se transformase intr-un mic rau.
Ce a urmat a fost un adevarat off-road, unde masina noastra nu a fost castigatoare, dar pana la urma, dupa circa 1 ora, am ajuns inapoi la bariera si apoi la asfaltul de la Gura Apei.
Inapoi la pensiune am ajuns dupa inca jumatate de ora, morti de oboseala si de foame, asa ca in seara aia am fost fericiti sa mancam pe saturate si sa mergem la culcare devreme, dupa o zi superba petrecuta prin Retezat.