Etichete

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Portugal last views- Cascais si Sintra


In ultima noastra zi in Portugalia, am plecat devreme din Portimao, inapoi spre Lisabona. Cam 300 de km pe autostrada, pe care i-am facut in aproximativ 3 ore. Dar nu ne-am grabit sa ajungem repede in Lisabona fiindca avionul nostru decola la 8 seara si mai aveam ceva timp si pentru o mica excursie pe coasta Atlantica. Aveam planificata o oprire in Setubal si Sesimbra, dar cu o seara inainte vazusem la televizor niste intense manifestatii de strada in Setubal si asta ne-a convins sa ocolim orasul.
Am mers insa spre Cascais, care este un bun exemplu de cum un mic satuc pescaresc poate fi transformat intr-o bijuterie turistica. Intre anii 1870-1910 monarhii portughezi aici alegeau sa-si petreaca lunile de vara, obicei continuat ulterior si de presedintii tarii, astfel incat aici s-au construit mici palate cu gradini superbe, astazi transformate in resorturi exclusiviste iar apoi a urmat amenajarea nenumaratelor terenuri de golf si constructia hotelurilor de 5 si 4 stele pentru pasionatii acestui sport. Astazi Cascais este o destinatie scumpa, care gazduieste cele mai importante cluburi de golf din Portugalia, extrem de frecventate de anumite categorii sociale (actori, cantareti, artisti, top modele, sportivi celebri si oameni politici) care vin sa-si petreca aici lunile de vara. Adaugand si publicul atras de celebrul circuit de Formula 1 de la Estoril, aflat la 3 km de Cascais, poza acestui loc este pe deplin completata. Pe noi, in Cascais, nu ne-au atras cluburile de golf, cu toate ca erau imposibil de ignorat, ci ne-a atras coasta Atlanticul in sine, care in acest loc este extrem de salbatica, cu inaltimi ametitoare si cu stanci ciudat sculptate de valuri si vanturi. Ne-am oprit sa vedem Bocas do Inferno, sau “Gurile Iadului”, cateva stanci spectaculoase care contin grote care comunica cu oceanul. Spargerea valurilor de acest imens bloc de roca cauzeaza zgomotul asurzitor care i-a inspirat pe localnici in alegerea numelui sau.
Cateva scari sapate in roca si un mic pavilion amenajat deasupra haului, ne-au oferit un foarte inspirat loc unde sa facem cateva poze si un filmulet. Tot aici, suspendat deasupra haului, este si un foarte exclusivist restaurant, unde am avut norocul sa gasim o masa fara rezervare si unde am luat un pranz care ne-a costat 50 de eur (era ultima noastra masa in Portugalia, asa ca ne-am zis what the hell…) care a fost delicios alcatuit din caracatita pe gratar, cu salata de alge si garnitura de orez cu scoici. Am asezonat pranzul cu un vin roze usor acidulat si cu continut redus de alcool, asa incat si-a permis si soferul C. sa-l bea.
Coasta din Cascais


Bocas Do Inferno
 

Am fi vrut sa vizitam Citadela din Cascais, care dateaza din sec.17 si domina orasul de pe culmea dealului, dar am renuntat fiindca voiam sa ajungem si la Sintra si sa avem timp sa ne si intoarcem in timp util in Lisabona.
Asa incat imediat dupa pranz ne-am indreptat spre Sintra, care este un minunat oras, pe care eu una l-am gasit extrem de asemanator cu Sinaia noastra, mai ales ca sunt si intrucatva sinonime cu numele. Sunt multe asemanari intre aceste doua orase, dar si cateva mari deosebiri:
La fel ca si Sinaia noastra, Sintra se afla la poalele unui lant muntos, Serra, diferenta fiind ca muntii de aici se rasfira direct in Ocean. Este un oras cu origini adanc infipte in istorie, unde regalitatea portugheza prefera sa-si petreaca lunile de vara, exact la fel ca si in cazul Sinaiei noastre. Arhitectura orasului este una specifica, cu cladiri colorate, exact la fel ca cea din Sinaia. Iar deliciul locului este dat de multitudinea de palate, biserici, gradini, la fel ca si la Sinaia.
Una din marile diferente este ca Sintra a intrat din 1995 in patrimoniul universal UNESCO.
Sintra are cateva mari minuni arhitecturale, iar noi am stat cateva minute in parcarea principala a orasului, gandindu-ne si calculand cam cat timp ne-ar fi luat sa vedem cat mai multe din ele. Rezultatul a fost net in defavoarea noastra, fiindca nu am avut timp decat de 2 dintre ele: Castelul Maur si Quinta da Regaleira.
Ce am piedut? Pai cele mai cunoscute atractii ale Sintrei le-am lasat pentru o alta calatorie in Portugalia, dar o sa spun acum totusi cateva cuvinte despre ele:
Palacio Real, sau Palatul National, construit pe ziduri maure in doua mari perioade istorice, pe timpul regelui Joao I in sec.15 si al regelui Manuel I, in sec.16., cu arhitectura orientala, si care adaposteste o mare colectie de portelan pictat si semineuri originale.
Palacio da Pena, care formeaza un mare complex de o arhitectura considerata capodopera romantismului portughez. A fost ridicat in sec.19, pe culmea unui deal si combina numeroase stiluri; egiptean, oriental, gotic, Manuelin si renascentist, care se intrepatrund intr-o combinatie extrem de reusita. Palatul arata ca unul desprins din cartile de povesti si atat palatul cat si gradinile sale sunt un “must see” a vizitatorilor care ajung la Sintra.
Si probabil fiindca grosul lumii se inghesuia la Palacio da Pena, noi nu am gasit decat cativa calatori care s-au hazardat sa urce sus pe munte, catre Castelul Maur.
Castelul Maur se afla situat in varful muntelui si am ajuns acolo dupa un urcus de o ora jumate, prin padure, urmand un traseu marcat. Am vrut foarte mult sa urcam sa-l vedem, chiar daca conditia noastra fizica lasa mult de dorit, fiindca citisem despre el ca dateaza din secolul 8 si ca este cel mai bine conservat castel din Portugalia, adevarat exemplu al arhitecturii maure militare. Si intr-adevar m-au extaziat zidurile perfecte, serpuite, fara nici macar o piatra sarita, constructie perfecta care a rezistat nealterata de-a lungul veacurilor. In toate bastioanele castelului erau amplasate steaguri militare iar vantul le facea sa zbarnaie si sa se desfasoare in toata maretia lor. Castelul a fost definitiv cucerit de regele Alphonso Henrique in 1147 si de atunci, peste veacuri, locuitorii Sintrei au avut sentimentul de protectie, atata vreme cat sus pe munte vedeau focurile aprinse in bastioanele Castelului Maur, semn ca cineva acolo sus veghea asupra lor.
prin padure spre Castelul Maur

primele fortificatii


unul din bastioane






Am avut norocul sa prindem deschisa Quinta da Regaleira, care dateaza din sec.17 si care, pana in 1997 cand statul portughez a rascumparat-o, a fost proprietate privata princiara. In 1840 Baronesa da Regaleira a cumparat-o si a transformat-o in resedinta de vara, compusa dintr-un castel, o capela si o gradina, ca mai apoi, intre anii 1904-1911 Carvalho Monteiro-un filantropist erudit brazilian, cu ajutorul arhitectului italian Luigi Manini, au transformat proprietatea intr-un exemplu perfect al romantismului, cu o gradina amenajata dupa legendele mitice grecesti, asa cum si-a dorit proprietarul. Astazi, dupa lucrarile de restaurare, Quinta da Regaleira este un loc magic, cu o gradina unde am petrecut cateva ore, care contine ziduri tematice, grote, cascade, lacuri, fantani, un labirint, turnuri, sere, statui, pe langa speciile rare de plante, flori, pomi si arbusti. Nu am vizitat Castelul (decat am urcat pe terasele exterioare) si nici Capela, fiindca am fost literamente cuceriti de gradini iar cand ne-am uitat la ceas am inlemnit vazand ca trecusera trei ore fara ca macar sa ne dam seama.
Castelul de Regaleira


Fantana Abundentei

lacul cu grote

Pavilionui Naiadelor

Aleea Zeilor


Nu am mai avut timp pentru nimic altceva, decat sa ne cumparam cateva sandwich-uri, sa recuperam masina si sa ne grabim sa ajungem la aeroportul din Lisabona. Aici am predat masina, ne-am recuperat garantia si am ajuns sa facem check-inn-ul exact cu jumatate de ora inainte de decolarea avionului care ne-a adus inapoi in Bucuresti, incheind astfel doua saptamani magice petrecute prin Portugalia.

Cu ce impresii generale am ramas dupa Portugalia? Minunate! O tara frumoasa, cu toate formele de relief, cu un litoral plin de resorturi dar care a conservat totusi si frumusetea naturala si salbatica a coastelor, cu nenumarate castele si palate, cu nenumarate catedrale imense, manastiri si biserici cu o arhitectura superba, cu orase cu cartiere perfect conservate, care combina intr-un mod reusit arta cuceritorilor mauri, cu cea gotica si cu cea iluminista impusa de celebrul Marchiz de Pombal, cu oameni calzi, saritori si foarte mandri de tara lor, cu o limba care mi s-a topit in cerul gurii ca o prajitura, cu o gastrononie care m-a facut sa ma ling pe degete la propriu dupa fiecare masa si cu vinuri deosebite, totul asezonat cu o istorie veche de cateva secole bune, cu legende si povesti adevarate. Daca o sa ne intoarcem? Sigur…cum am putea oare sa n-o facem?!!!

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Portugalia sudica sau Algarve


Silves- Portimao- Sagres- Capo da Sao Vincente- Lagos- Albufeira-Faro

Cu peste 280 de zile insorite in decursul unui an, fara indoiala ca Algarve este cea mai cunoscuta destinatie a Portugaliei, dupa Lisabona. Daca ai vrea sa privesti spre Algarve dintr-un avion ipotetic, regiunea s-ar arata ca o succesiune nesfarsita de plaje cu nisip alb si fin, unde in ultimii ani s-au construit resorturi pentru toate buzunarele, dar unde totusi s-au pastrat nealterate spectacularele forme de relief pe care vanturile Oceanul Atlantic le-a sculptat in diverse forme care mai de care mai ciudate.
In drumul nostru prin Algarve ne-am oprit in Silves, fosta capitala maura a regiunii, astazi un mic oras cochet, extrem de turistic.
Drumul pana la Silves duce prin culturi de grau, livezi de portocali sau maslini si mai ales vita-de-vie. Chiar inainte de intrarea in oras, am trecut peste cateva poduri extrem de pitoresti, orasul fiind asezat in apropierea raului Arade. Insa caracteristica unica a zonei este data de pamantul rosu, din care au fost construite caramizile Castelului Maur, care este atractia principala a orasului. Istoria orasului Silves este strans legata de cucerirea Maura, fiindca din anul 713 orasul a fost in continuu sub dominatie araba, cu exceptia anilor cand regele Sancho I al Portugaliei l-a recucerit pentru scurta vreme. A fost insa din nou cedat catre arabi, ca mai apoi, in 1242 sa fie definitiv anexat Portugaliei. Orasul poarta insa si astazi aspectul de oras arab, cu stradutele sale inguste si cu casele vopsite in alb cu tesase cu bolte si cu turnuri sub forma de minarete.
Castelul Maur se vede din orice punct al orasului si iese in evidenta prin caramizile sale rosii si prin arhitectura specifica de fortareata araba. Noua ne-a parut extrem de familiar, mai ales fiindca pastreaza liniile arhitecturale aceleasi ca ale unui Kasbah arab, asa cum am vazut in Maroc. A fost construit in sec.8 de catre mauri si a fost folosit drept bastion de razboi de regele Sancho I, a carui statuie domina intrarea in castel. Am stat sa vizitam castelul cateva ore bune, zidurile externe, rezervoarele de apa, fortificatiile interioare si mai ales gradinile exterioare si interioare fiind foarte frumos puse in evidenta si pline de turisti.
Foarte frumoasa este si Catedrala orasului, vopsita in alb, aflata chiar langa Castel, dar ce am apreciat cel mai mult a fost strada principala, plina de restaurante. Aici am gasit unul cu specific englezesc, cu o splendida gradina , unde am luat pranzul, inainte de plecarea spre Portimao.
Catedrala din Silves


Castelul Maur


Statuia lui Sancho I

fortificatiile interioare




gradina interioara

si cea exterioara


orasul Silves


Intrarea in Portimao


Praia da Rocha


 


Praia da Rocha

si apa rece a Oceanului

Si orasul statiune Portimao este situat tot in apropierea raului Arade, si, in afara orasului vechi, cu stradute tipice regiunii Algarve si cu case cu fatadele placate cu faianta colorata, are si un mare centru comercial si un port modern. Pe noi insa nu ne-a interesat orasul vechi mai mult decat pentru o raita, fiindca venisem aici ca sa stam la plaja pentru 2 zile. De data asta ne-a fost usor sa gasim hotelul unde aveam rezervare, fiindca era cel mai inalt de pe faleza, iar camera noastra, aflata la etajul 27, avea o priveliste mirifica asupra Oceanului si asupra plajelor.
Chiar la iesirea din hotel aveam scarile care coborau spre Praia da Rocha, celebra pentru stancile sale sculptate de valurile si vantul oceanului.
Am constatat ca apa oceanului, in luna mai, este extrem de rece. De fapt era atat de rece incat intrata in apa cu picioarele aveam brusc o senzatie de congelare instantanee. Si asta chiar daca afara erau 30 de grade si soarele stralucea din plin. Asa ca ne-am multumit sa ne plimbam de-a lungul plajelor sau pe faleza, iar a doua zi am dedicat-o unui tur de coasta.
Am inceput ziua mergand catre Sagres, altadata un mic satuc pescaresc, astazi un oras turistic care ofera o gama larga de activitati sportive gen surf, scuba diving, climbing, si alte sporturi nautice. Dar ceea ce face Sagres sa fie cunoscut, in afara de berea locala, este faptul ca aici Printul Henri Navigatorul a intemeiat prima scoala de navigatie, ale carei ruine le-am vizitat si noi, de unde si-a pregatit plecarea spre coasta africana si mai departe, ca sa descopere cai nautice nebatute de nimeni pana la el. Si tot in apropiere de Sagres este Cabo de Sao Vincente, cel mai sud-vestic punct al Europei, un loc extrem de mistic in trecut, unde  vracii si preotii veneau sa caute harul divin si iluminarea. Pe mine una m-au socat vanturile tari de aici, curentii oceanici fiind deosebit de puternici, ceea ce explica tarabele vanzatorilor de lana, paturi groase si tot felul de articole de imbracaminte de iarna de aici, temperatura pe promotoriu fiindca extrem de scazuta. De fapt vanturile erau atat de puternice incat nu am rezistat in picioare mai mult de cateva minute, cu gluga pe cap, atat cat sa fac cateva poze malurilor si falezei inalta de 1000 de metri deoasupra oceanului. Este si o unitate militara construita pe promotoriu, unde accesul este bineinteles interzis si unde, imi imaginez, nu-i deloc roz sa traiesti, cu zgomotul infernal al valurilor si vantului oceanului in urechi.
Promotoriul de la Cabo de Sao Vincente


ruinele Scolii de navigatie a lui Henri Cuceritorul



Impresionati si infrigurati ne-am intors spre Lagos.
Orasul Lagos are o istorie ciudata. Descoperirile maritime din sec.15 l-au facut un important centru maritim si naval. Aici caravelele incarcate cu aur, fildes si sclavi isi descarcau marfa si aici a luat nastere prima piata de sclavi din Europa. De asemenea Lagos este locul de unde Armada portugheza condusa de Regele Sebastiao a plecat in 1578 sa lupte in batalia de la Alcacer Quibir. Orasul a fost in intregime distrus de cutremurul din 1755, iar astazi centrul vechi pastreaza numai cladiri din sec.18-19. Astazi Lagos-ul se mandreste cu o foarte bine echipata Marina (portul turistic), are de asemeni un port pescaresc pentru ambarcatiuni usoare si este in egala masura un oras care atrage anual mii de turisti, pentru care a dezvoltat o retea ampla de hoteluri si nenumarate restaurante.
Noi am poposit in Lagos ca sa luam pranzul, intr-un restaurant cu specific pescaresc bineinteles, unde am savurat “arroz de langueirao”, ca apoi sa ne imbarcam la bordul unei salupe si sa mergem sa descoperim grotele, intr-un minunat tur care a durat cateva ore. Nu stiu sa zic ce mi-a placut mai mult in acest tur: peisajele incredibile, stancile sculptate de valuri si vant in cele mai ciudate forme (in ordine am vazut Camila, Elefantul pui, apoi pe Brigitte Bardot, o gorila, Elefantul Mare, pe Pinocchio, Catedrala, Garajul si multe alte stanci), marea de o culoare ireala si lumina reflectata in apa grotelor, Ponta da Piedade  care vazuta de pe mare e mult mai spectaculoasa decat vazuta de pe uscat si multe multe plaje salbatice, unele cu nudisti, mai ales ca nu se putea ajunge acolo decat cu barca, accesul de pe uscat fiind total inaccesibil din cauza stancilor si inaltimii. 
Marina din Lagos

iesirea din port si plecarea in turul grotelor
 








Ponta da Piedade






 

 


Nu o sa uit nici vantul puternic, mai ales la intoarcere, pe canalul de navigatie de la intrarea in port, care mi-a congelat toate celulele fetei si a mainilor si din cauza caruia mi-am petrecut restul serii in pat, invelita cu toate paturile disponibile, intr-o incercare disperata de a ma incalzi si de a nu capata o raceala.
A doua zi am facut un tur al plajelor din Albufeira careia in trecut maurii ii ziceau Al-Buhera, adica “Castelul de pe mare”. Orasul are si acum un port elegant, flancat de cladiri vopsite in alb cu arhitectura specific maura si lasand la o parte plajele, are o mare densitate de discoteci, baruri si taverne, asa ca aici viata de noapte este tare gustata.
Capitala regiunii Algarve este insa Faro, un oras pe care noi l-am strabatut doar cu masina. Ar fi multe de spus despre Faro: cum ca este si el un vechi oras maur, care are o minunata Catedrala, un port si un aeroport modern si mai ales este profund turistic, aici aflandu-se cele mai multe resorturi din provincie. Noi insa l-am gasit foarte aglomerat si am preferat sa ne petrecem restul zilei la plaja, iar seara sa degustam 2-3 feluri de vinuri neaose la o foarte gustoasa pizza cu fructe de mare, tipica regiunii Algarve.  
In Albufeira